Video Boloș: Exclus ca deficitul să depășească 5%. Surse: Ciolacu vrea să desființeze 200 de mii de posturi bugetare
Coaliția de guvernare pregătește mai multe măsuri fiscale pentru a încerca să se încadreze în ținta de deficit bugetar de 4,4% din PIB pentru anul 2023. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat luni că „este exclus să depășim 5% din PIB”. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat la rândul său că „reducerea deficitului trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului”. Potrivit unor surse politice, premierul Marcel Ciolacu intenționează să propună în Coaliție desființarea a 200 de mii de posturi bugetare neocupate.
AUR și SOS România depun, luni, moțiunea de cenzură, însă USR nu o va semna. Ce șanse sunt ca Parlamentul să demită Guvernul Ciolacu
Nicușor Dan nu ar schimba actualul Executiv. „Ce trebuie schimbat e modul în care funcționează Guvernul”
USR, împărțit privind susținerea moțiunii de cenzură inițiate de AUR. Elena Lasconi și Ionuț Moșteanu, păreri diferite
Iohannis, discuție de 15 minute cu liderii coaliției la Cotroceni. Ciolacu: „Ne-a mulțumit pentru colaborare”
România, presată să implementeze taxa pe poluare: 8 din 10 șoferi români vor trebui să o plătească
Guvernul, criticat de mediul de afaceri. Președintele Concordia: Niște criminali economici, care vor să cheltuie în plus
Parlamentarii USR și AUR au protestat cu pancarte și i-au cerut demisia lui Ciolacu. „Ai zburat cu Nordis, zboară din funcție”
Victor Ponta, eliberat din funcţia de consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu: „Am înţeles motivele strict politice”
Tanczos: Statul să fie mai „ferm” în colectarea taxelor. Când nu intervine la timp, o companie se poate ascunde după legea insolvenței
Întrebat, luni, de unde va reuși guvernul să facă rost de bani pentru a se încadra în ținta de deficit și pentru a nu pierde fondurile europene, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că „fiecare dintre măsurile pe care le discutăm poate fi o sursă de venit.”
„Cota de 10%, care este cea mai mică din UE și pentru care PNL s-a luptat să supraviețuiască nu poate să meargă pe termen lung cu peste 70 de facilități fiscale care sunt. O țintă de deficit până în 5% cu un plan de măsuri fiscale și un plan robust pe partea de cheltuieli ne-ar pune la adăpost de riscul cel mai mare pe care îl avem, de suspendare a fondurilor europene”, a spus Marcel Boloș.
„Sunt mai multe etape de discuție pe care le avem pe zona de cheltuieli, pe zona de combatere a evaziunii fiscale, pe zona de facilități fiscale, pe zona de valorificare a resurselor statelui”, a declarat ministrul, care a adăugat că este exclus ca deficitul să depășească 5% din PIB, în condițiile în care în buget este prevăzută o țintă de 4,4%.
Potrivit unor politice, Marcel Ciolacu vrea să propună desființarea posturilor bugetare neocupate. Ar fi vorba de aproximativ 200.000 de posturi. „Pe lângă economia directă, parte din posturi fiind bugetate, este și economia indirectă pentru că dispar câteva mii de șefi”, explică sursele citate.
„Prin eliminarea posturilor vacante se va produce o reorganizare masivă a instituțiilor pentru că multe din posturile vacante serveau ca instituția să aibă în organigrama birouri (5+1 sef), servicii (7+1sef), directii(15+1director) sau direcții generale (25+1 director general). În multe cazuri organigramele au fost construite doar cu șefi și cu posturi vacante sau mare parte din posturile din subordine vacante”, au mai explicat surse, pentru Digi24.ro.
Desființarea posturilor neocupate ar duce la o economie directă și indirectă a cheltuielilor statului de aproximativ 8-10 miliarde de lei pe an, potrivit calculelor PSD.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, că reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului, menţionând că statul trebuie să ofere propriul său exemplu, înainte de a veni cu măsuri pentru cetăţeni şi mediul de afaceri.
„Voi propune, în cadrul coaliţiei, ca o astfel de acţiune de chibzuire a cheltuielilor statului să se facă la nivelul tuturor ministerelor şi instituţiilor aflate în subordinea sau în coordonarea acestora. Banii alocaţi cheltuielilor în instituţiile statului vin de la cetăţeni şi de la companii. E nevoie, deci, de mai mult respect pentru contribuabili, precum şi de un management substanţial îmbunătăţit. PNL va depune, în următoarea perioadă, toate eforturile pentru îndeplinirea urgentă a acestor obiective”, a spus liderul PNL.
Editor : Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News