Boloş: Azi noapte, la 2.00, am terminat calculele privind execuţia bugetară, datele arată destul de bine. E un sfârșit de an bun
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, anunţă că ministerul a finalizat calculele privind stadiul execuţiei bugetare, afirmând că, deşi cifrele nu arată aşa cum şi-ar fi dorit, "datele arată destul de bine" şi "este un sfârşit de an bun". În luna decembrie sunt înregistrate câteva premiere în ceea ce priveşte activitatea ANAF, care luna aceasta şi-a realizat planul.
"Azi noapte, la ora 2:00, am terminat ultimele calcule privind stadiul execuţiei bugetare şi datele preliminare financiare pentru anul 2023. Datele arată destul de bine, sigur, nu aşa cum le-am fi dorit, dar este un sfârşit de an bun pentru ţara noastră şi premisele pentru ca investiţiile din fonduri europene, foarte importante în România, să poată continua şi în anul 2024", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Marcel Boloş.
El a arătat că închiderea din acest an aduce şi câteva premiere în ceea ce priveşte activitatea ministerului şi a instituţiilor subordonate acestuia.
"Pentru prima dată, Direcţia Generală de mari contribuabili şi-a realizat planul. În anul 2023 am avut această problemă aproape lunar, Direcţia de mari contribuabili nu şi-a realizat planul la venituri, să ştiţi că este luna decembrie, pentru prima dată când îşi realizează planul: 16 miliarde de lei planificaţi, 16 miliarde de lei realizaţi. Good job!", a adăugat Boloş, citat de News.ro.
El a mulţumit şefei Direcţiei din ANAF pentru "această performanţă", promiţându-i acesteia o "diplomă de apreciere".
"De asemenea, pentru prima dată ANAF îşi realizează planul lunar de venituri, semn bun pentru 2024. A avut în plan 34,7 miliarde lei, a realizat 35,5 miliarde lei, deci o depăşire cu puţin, dar un semn bun pentru noi că se poate", a mai spus ministrul.
El a arătat că decembrie 2023 a fost "lună record" şi în ceea ce priveşte veniturile din fonduri europene, arătând că sunt venituri realizate în cuantum de peste 13 miliarde de lei, bani înregistraţi în contul de execuţie bugetară şi intraţi în vistieria României.
"Planul de venituri preliminar – probabil şi domnul prim ministru o să anunţe aceste lucruri – la veniturile totale, peste 55,9 miliarde lei s-au realizat în această lună foarte importantă pentru încasări în România şi să ştiţi că sunt bani intraţi în vistieria României", a subliniat Marcel Boloş.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News