Live

Bolojan a primit la Cotroceni o delegație a companiei OMV, cu care a discutat despre stadiul proiectului Neptun Deep din Marea Neagră

Data publicării:
Președintele interimar Ilie Bolojan a primit la Cotroceni o delegație OMV. Foto: presidency.ro

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a discutat luni, la Palatul Cotroceni despre stadiul implementării proiectului Neptun Deep cu o delegație a companiei OMV Petrom, informează Administrația Prezidențială.

„În cadrul întâlnirii, au fost abordate două subiecte principale: stadiul implementării proiectului Neptun Deep și viitoarele proiecte de investiții ale companiei. Reprezentanții OMV Petrom au prezentat evoluția acestui proiect și au subliniat buna colaborare cu partenerul Romgaz, menționând că implementarea sa se desfășoară conform planului, respectând atât calendarul inițial, cât și bugetul alocat”, se arată în comunicatul emis de Cotroceni.

De asemenea, referitor la proiectele de investiții viitoare, OMV Petrom intenționează să continue investițiile, în special în domeniul energiei regenerabile, dorind să devină cel mai important producător de combustibil regenerabil din Europa de Sud-Est.

Președintele interimar al României a salutat noile inițiative ale companiei și a subliniat importanța investițiilor, atât din partea capitalului străin, cât și din partea celui românesc, în contextul economic actual, conform comunicatului de presă..

Conducerea OMV Petrom a adus în discuție preocupările companiei legate necesitatea unui cadru fiscal și de reglementare stabil și predictibil.

Președintele Ilie Bolojan a explicat complexitatea situației economice a țării, marcată de deficite mari, și a subliniat că unele măsuri legislative sunt necesare pentru a sprijini populația aflată în dificultate în ceea ce privește plata facturilor la energie.

Președintele interimar al României a evidențiat importanța unui parteneriat corect și eficient, în care drepturile legitime ale statului român, ca acționar minoritar, să fie respectate și, de asemenea, să se asigure continuitatea activității OMV Petrom, esențială pentru economia românească.

În noiembrie 2024, Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa.

Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de OMV Petrom şi Romgaz (prin filiala sa Romgaz Black Sea Limited), fiecare companie având o cotă de participare de 50% la proiect. Investiţiile necesare fazei de dezvoltare însumează, cumulat, până la 4 miliarde de euro.

Producţia totală este estimată la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Primele livrări de gaze sunt aşteptate în 2027. În urma deciziei de investiţie din iunie 2023, au fost semnate acorduri de execuţie cu mari companii internaţionale: instalaţia de foraj Transocean Barrents a fost contractată pe o perioadă minimă de un an şi jumătate, serviciile integrate de foraj urmând a fi furnizate de Halliburton România.

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor comerciale Domino şi Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme submarine de producţie şi reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla şi staţia de măsurare a gazelor. Platforma îşi generează propria energie, funcţionând la cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bolojan a vorbit cu președintele Consiliului European despre ajutorul pentru Ucraina și întărirea industriei de apărare

Antonescu: Relația mea cu Ilie Bolojan nu e rece, pentru că el nu are relații fierbinți cu niciun politician. E o relație impecabilă

Organizarea alegerilor prezidențiale, discutată la Cotroceni. Principalele concluzii ale ședinței

Gabriel Liiceanu, despre cum a ajuns România la criza încrederii și a adevărului. Ce spune despre Iohannis, Bolojan și suveraniști

Partenerii noștri