Bogdan Aurescu a anunțat o nouă contribuție a României pentru Ucraina în valoare de 830.000 de dolari
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a anunțat o nouă contribuție a României în sprijinul Ucrainei, în valoare de 830.000 de dolari, în cadrul reuniunii miniștrilor de externe ai NATO unde a mai solicitat sporirea competențelor Comisiei NATO-Ucraina și facilitarea aderării Kievului la NATO.
"În cadrul intervenției sale, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a evidențiat importanța organizării reuniunii Comisiei NATO-Ucraina, în urma demersurilor susținute ale Secretariatului Internațional al NATO, sprijinite activ și de România. De asemenea, a pledat pentru consolidarea în plan politic a relațiilor NATO-Ucraina, inclusiv prin propunerea de creare a unui mecanism aprofundat de consultări politice între NATO și Ucraina și transformarea Comisiei NATO-Ucraina într-un Consiliu NATO-Ucraina, cu competențe sporite față de actuala Comisie, care să susțină reformele necesare din Ucraina și creșterea interoperabilității cu NATO, precum și să faciliteze drumul spre aderare al Ucrainei. A evidențiat angajamentul autorităților române de a continua susținerea fermă a Ucrainei, pe toate dimensiunile, inclusiv pentru aspirațiile sale euroatlantice, în baza susținerii de către țara noastră a politicii NATO a Ușilor Deschise, inclusiv în baza deciziilor luate la Summitul NATO de la București din 2008", se arată într-un comunicat al MAE.
"Ministrul român al afacerilor externe a încurajat intensificarea sprijinului aliat și NATO pentru Ucraina, atât în plan politic, cât și practic, și a prezentat sprijinul multidimensional substanțial oferit Ucrainei de țara noastră, inclusiv în ceea ce privește interconectarea transfrontalieră, care va fi importantă și în etapa reconstrucției. Ministrul Aurescu a anunțat o nouă contribuție a României în sprijinul Ucrainei, în valoare de 830.000 USD, pentru Fondul voluntar privind Pachetul de Asistență Cuprinzătoare pentru Ucraina (NATO-Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund)", mai arată sursa citată.
În cadrul reuniunii miniștrilor de externe ai NATO, care se desfășoară la Bruxelles între 4 și 5 aprilie, a avut loc și o o sesiune a Comisiei NATO-Ucraina la care a participat și ministrul de Externe ucrainean Dmytro Kuleba.
Pe agenda discuțiilor au figurat situația de securitate din Ucraina, ca urmare a agresiunii Federației Ruse, și implicațiile războiului în planul securității regionale și euroatlantice.
Bogdan Aurescu a pus accent, în intervenția sa, pe nevoia de consolidare a securității la Marea Neagră.
"Este important să discutăm despre securitatea în regiunea Mării Negre, pentru că Marea Neagră, aşa cum este menţionat în documentele summitului de la Madrid, are importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică. Aceasta înseamnă şi meţinerea şi creşterea prezenţei aliate pe flancul estic al Alianţei, inclusiv în România", a declarat Aurescu, citat de Agerpres.
Ministrul de Externe le-a reamintit aliaților invitația de participare la prima conferință internațională dedicată securității Mării Negre, sub egida Platformei Internaționale Crimeea, co-organizată de către miniștrii de externe și ai apărării din România și Ucraina, eveniment ce va avea loc în data de 13 aprilie 2023, la București.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News