Live

Baronii PSD, obligați de Dăncilă să îşi asume sub semnătură scorul ei la prezidenţiale

Robert Kiss Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă le-a cerut liderilor, înainte de şedinţa CEx de marţi să îşi asume scorul de la alegerile prezindeţiale sub semnătură. Fiecare lider de organizaţie va fi obligat să semneze pentru scorul pe care şi-l asumă, au declarat surse din partid. Scorul nu trebuie să fie mai mic decât cel obţinut de PSD la alegerile europarlamentare, adică 22%, însă, este luat în calcul şi un procent mai mare, cel pe care l-ar avea partidul conform sondajelor prezentate în CEx – 26%.

Decizia luată de Dăncilă i-a nemulţumit pe unii baroni. Întrebat despre asumarea sub semnătură a scorului de la prezidenţiale, preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan a declarat: „Nu semnez nimic”.

În discuţiile informale care au avut loc la Vila Lac, cu o zi înainte de CEx-ul de marţi, Viorica Dăncilă le-a transmis liderilor de organizaţii că dacă PSD nu intră în turul al doilea, să-şi dea prima dată demisia preşedinţii de organizaţii şi mai apoi preşedintele partidului.

De asemenea, Dăncilă vrea să se asigure că vocile critice din PSD nu îi mai fac probleme. Astfel, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, liderii PSD au votat o rezoluţie prin care se angajează să nu mai aducă critici partidului şi preşedintelui PSD în spaţiul public.

„În CEx colegii au propus adoptarea unei rezoluţii care să cuprindă faptul că intrând în logica campaniei este important ca fiecare să îşi exprime liber opinia în forurile statutare, cei care ies în spaţiul public cu diferite afirmaţii, cu diferite opinii care să lezeze partidul sau candidatul la prezidenţiale să fie sancţionaţi în CEx.”, a declarat Viorica Dăncilă după şedinţa Comitetului Executiv Naţional.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Comisia Europeană lansează o investigație oficială împotriva TikTok pentru interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din România

Ilie Bolojan: Nu exclud susținerea lui Nicușor Dan. „Mi-a dat un telefon, m-a informat”. Ce spune despre Elena Lasconi

Ionuţ Moşteanu, despre un candidat unic la prezidenţiale: Ar fi o greşeală, practic ne-am lega singuri şireturile

Partenerii noștri