Live

Barometrul vizibilităţii miniştrilor. Ciolacu, Bucura-Oprescu şi Boloş, pe primele locuri. Ce politicieni sunt la coada clasamentului

Data publicării:
Ședință de guvern la Palatul Victoria din București. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Muncii, Simona Bucura - Oprescu, şi cel al Finanţelor, Marcel Boloş, ocupă primele locuri în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna noiembrie, ministrul Muncii înregistrând un salt de pe locul 11. Şi ministrul Mediului, Mircea Fechet, şi cel al Proiectelor Europene, Adrian Câciu, înregistrează creşteri, în timp ce ministrul Educaţiei, Ligia Deca, coboară de pe locul 7 pe locul 12, relevă Barometrul vizibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Cinci membri ai Cabinetului au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă şi online.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu are în noiembrie 32.267 de menţiuni în presa scrisă şi online, vârfurile de vizibilitate fiind date de întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor şi cu anunţul potrivit căruia comisioanele bancare nu vor creşte, dar şi de anunţul potrivit căruia Guvernul renunţă la limitarea operaţiunilor cu numerar, argumentul fiind că ”economia noastră nu este încă pregătită pregătită să funcţioneze cu mai puţin numerar, în special în mediul rural, unde bancomatele sunt rare şi lumea foloseşte mai mult numerar”.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, urcă spectaculos de pe locul 11 în octombrie pe locul 2, în principal pe fondul discuţiilor despre legea pensiilor şi despre fondurile necesare creşterii acestora.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, coboară o poziţie, pe locul al treilea, având 4.380 de menţiuni, mai puţine decât în luna precedentă.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, se menţine pe locul 4, în topul vizibilităţii membrilor Guvernului.

Următoarea poziţie revine ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, care coboară de pe locul 3 în octombrie.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pierde o poziţie faţă de luna octombrie, situându-se pe locul 6.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se află pe poziţia a 7-a, faţă de locul 6 ocupat în octombrie.

Plasat pe locul 13 în octombrie, ministrul Mediului, Mircea Fechet, ajunge pe locul 8, urmat de ministrul Proiectelor Europene Adrian Câciu, care urcă şi el de pe locul 14 în octombrie.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, coboară de pe poziţia a 9-a în octombrie pe poziţia a zecea.

Primul în categoria miniştrilor care au între 1.000 şi 2.000 de menţiuni în presa scrisă şi online este ministrul de Externe Luminţa Odobescu (1.550 de apariţii), care coboară o poziţie, urmat de Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care coboară de pe locul 7 în octombrie pe locul 12, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr (1.305 apariţii), ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, (1261 de menţiuni) şi ministrul Agriculturii, Florin Ionuţ Barbu, care coboară de pe locul 8 în octombrie pe locul 14, având 1233 de menţiuni.

În luna noiembrie, cinci membri ai Cabinetului Ciolacu - ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, ministrul Familiei, Natalia Intotero, şi viceprim-ministrul Marian Neacşu - se află în categoria celor cu sub 1.000 de menţiuni.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Partenerii noștri