Live

Barna, despre ruperea coaliției: Au crezut că se poate guverna pe model medieval, în care un jupân dispune și ceilalți aplaudă bucuroși

Data publicării:
Vicepremierul Dan Barna (copreședinte USR PLUS) și premierul Florin Cîțu (PNL). Foto: gov.ro

Dan Barna a explicat joi, într-un interviu pentru DigiFM, cum s-a produs ruptura în coaliția de guvernare. El spune că miniștrii USR PLUS au mers în guvern cu „dorința sinceră” de a face treabă, în vreme ce miniștrii de la PNL erau preocupați mai degrabă cu „strecurarea de șopârle” în ședințele de guvern.

„Noi am fost foarte fair. Noi am mers cu cei mai buni colegi în acest guvern, cu dorința sinceră să facem treabă. Faptul că ne-am prins destul de repede că se consumă multă energie cum să ni se mai lege șireturile, cum să fie strecurată o șopârlă sau alta, că poate nu băgăm de seamă - unele chiar în ședința de guvern, pe lista suplimentară, trebuia să fii mereu geană pe ce mai apărea - nu știu cum aș fi putut fi mai ferm pe acest principiu că dacă nu ne repectăm ca parteneri de coaliție nu avem cum să avem un viitor prea lung împreună. Pentru că, de fapt, de aici s-a pornit, de la credința că se poate guverna pe model medieval, în care ai un jupân care dispune ce se poate face și ceilalți aplaudă bucuroși că au primit un scaun. Or, USR PLUS nu e deloc în această secvență”, a declarat Dan Barna joi, la DigiFM.

El a mai spus că cele două partide din coaliție au filozofii diferite de a guverna: USR PLUS a fost preocupat de programul de guvernare mai întâi, în vreme ce PNL a vrut să obțină anumite ministere și apoi să-și vadă de treabă fiecare în parte.

Emisiunea de la DigiFM poate fi urmărită aici.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă despre o rupere a coaliţiei după alegeri: La cum arată lucrurile acum, mai mult ca sigur

Coaliția PSD-PNL se va rupe din cauza lui Iohannis. Ciucă și Ciolacu nu își mai vorbesc - surse

Iohannis spune că nu vrea să se implice în atacurile dintre PSD și PNL. „Următoarele luni vor fi foarte agitate”

Dan Barna, lider USR, LIVE la Interviurile Digi24.ro

Partenerii noștri