Live

Bădulescu: După declarațiile mele, Parchetul va porni pe alte piste, să vadă dacă 10 august a fost creația lui Liviu Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, vineri, în legătură cu afirmaţia potrivit căreia a minţit la Parchet când a fost audiat în legătură cu protestele din 10 august, că a fost un vector de a atrage atenţia asupra unei situaţii. Acesta mai spune că procurorii vor trebui „să pornească pe alte piste pentru a identifica, dacă sau nu 10 august 2018 a fost creaţia lui Liviu Dragnea”.

„Am preferat să spun acel termen, că am minţit. Trebuie să ştiţi că este un vector de a atrage atenţia asupra unei situaţii, pentru că dacă aş fi spus să aduc lămuriri, nimeni nu ar fi reacţionat. Situaţia de pe data de 10 aduce noi situaţii la cunoştinţa Parchetului, care va trebui, în urma acestor declaraţii pe care le voi da şi care nu au avut legătură cu ce m-au întrebat procurorii la acel moment, să pornească pe alte piste pentru a identifica, în opinia mea, dacă sau nu 10 august 2018 a fost creaţia lui Liviu Dragnea”, a declarat, vineri, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.

Întrebat dacă intervenţia jandarmilor a fost legală, Bădulescu a spus: „În acea zi, Jandarmeia a fost folosită într-un joc în care oamenii au avut de pierdut – atât jandarmii, cât şi oamenii care au intrat în contact cu jandarmii”.

În plus, viceprimarul Bădulescu susţine că discursul public a avut doar rolul de a muta atenţia către Jandarmerie de la cel care a fost „creierul acestei mişcări”.

„Niciodată să nu uitaţi: revoluţiile şi mişcările de stradă au un epicentru. Politicul”, a mai spus Bădulescu.

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a declarat, miercuri seara, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, că a minţit la Parchet atunci când a fost audiat în ancheta privind violenţele de la protestul diasporei din 10 august.

„Dom'le, după câte am făcut eu... Am mers până acolo încât a trebuit să mint. (...) Am avut o altă atitudine decât cea care ar fi trebuit atunci când am declarat în faţa organelor de urmărire penală ce m-au întrebat referitor la evenimentele din 10 august şi am spus asta în contextul în care am vrut să subliniez faptul că am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să trag cu acest partid“, a afirmat Bădulescu.

Comitetul Executiv al PSD Bucureşti s-a întrunit, miercuri, pentru a-i retrage sprijinul politic viceprimarului Capitalei Aurelian Bădulescu.

În urma afirmațiilor de miercuri, Aurelian Bădulescu a fost convocat lunea viitoare la Parchet.

Sursă: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Surse: Iohannis va convoca în acest weekend partidele la consultări. Liderii PSD, PNL și UDMR au avut noi negocieri

Partenerii noștri