Live

Alexandru Muraru: Transferul de primari de la PNL la PSD este o declaraţie de război pe faţă

Data actualizării: Data publicării:
Liderul PNL Iași Alexandru Muraru a vorbit despre scenariile în care PNL rămâne la guvernare Foto: Sabin Cîrstoveanu/Inquam Photos

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru susţine că transferul de primari de la PNL la PSD este o ”declaraţie de război pe faţă” pe care PSD şi Marcel Ciolacu o fac la adresa liberalilor.

Muraru afirmă că această ”tehnică” nu poate fi dusă la nesfârşit de către PSD şi că subiectul devine unul tot mai greu de ”digerat” de către PNL.

”Transferul de primari de la PNL la PSD este o declaraţie de război pe faţă pe care PSD şi Marcel Ciolacu o fac la adresa PNL. Nu cred că poate fi o tehnică dusă la nesfârşit de PSD. Devine un subiect tot mai greu de digerat de PNL. Este pentru prima dată în 33 de ani când între două partide de asemenea dimensiune, aflate la guvernare, se întâmplă aşa ceva. Adică PSD să facă ostentativ conferinţe de presă în judeţe şi să arate că a mai adus nu ştiu câţi primari sau consilieri locali”, a declarat duminică pentru News.ro, deputatul PNL Alexandru Muraru.

Potrivit acestuia, scopul PSD privind transferul unor primari liberali este acela de a-şi crea un avantaj la alegerile prezidenţiale.

”PSD arată că rămâne acelaşi partid pentru care transferul de primari devine o armă politică. La fel au făcut în 2014 prin ordonanţă de urgenţă, dar au mai făcut şi în alte momente cheie, în ideea de a-şi crea avantaj la alegerile prezidenţiale. Acesta este de faptul scopul transferului de primari”, consideră Alexandru Muraru.

Liderul PNL Iaşi a mai precizat că liberalii au propus PSD un pact de neagresiune, prin care transferul aleşilor locali între cele două partide să fie interzis, însă PSD ar fi refuzat să semneze un asemenea document.

”Era un document pe care conducerea PNL ni l-a prezentat în partid şi care era un document bun. Numai că PSD a refuzat să îl semneze. Pactul regla unele declaraţii sau confruntări mai ales la nivel local, dar în acelaşi timp interzicea transferul aleşilor locali de la PSD la PNL şi de la PNL la PSD”, a afirmat Alexandru Muraru.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ultima formă a „ordonanței trenuleț”. Principalele măsuri discutate de coaliție pentru tăierea cheltuielilor

România la o nouă răscruce: moștenirea lui 1989, lecțiile Georgiei și apărarea drumului pro-occidental

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

Revenirea lui Crin Antonescu, fondatorul USL care i-a luat locul lui Băsescu timp de 50 de zile

Partenerii noștri