Alegeri locale parţiale 2021. 36 de localităţi își aleg primarii
Alegeri locale parțiale au loc duminică în în 36 de localităţi din 23 de judeţe. Secţiile de votare s-au deschis la ora 07.00. Alegătorii sunt aşteptaţi la vot pentru a-şi alege primarii şi, într-o singură comună, Consiliul Local.
ACTUALIZARE 11.00 Polițiștii din Bragadiru au amendat, cu 1.000 de lei, un bărbat care fotografiase, buletinul de vot în secția de votare, în interiorul cabinei de vot. De asemenea, în Voluntari forțele de ordine au amendat 9 persoane cu 9.000 de lei.
Se desfăşoară alegeri parţiale în 6 oraşe şi 30 de comune, fiind deschise 176 de secţii de votare, potrivit Agerpres.
Scrutinul se va încheia la ora 21,00.
Localitățile în care au loc alegeri locale parțiale:
Circumscripţiile electorale în care se organizează alegeri locale parţiale pentru primari sunt:
- Alba - comunele Ciuruleasa şi Meteş
- Arad - comuna Zăbrani
- Argeş - comunele Aninoasa şi Rociu
- Bacău - comuna Tamaşi
- Braşov - comuna Şinca Nouă
- Brăila - comuna Viziru
- Caraş-Severin - oraşul Bocşa
- Călăraşi - comunele Cuza Vodă şi Frumuşani
- Covasna - comuna Ozun
- Dâmboviţa - comuna Braniştea
- Dolj - oraşul Filiaşi şi comunele Cătane, Sadova, Terpeziţa şi Ostroveni
- Galaţi - oraşul Târgu Bujor
- Gorj - comuna Bumbeşti-Piţic
- Hunedoara - comunele Burjuc, Romos şi Sarmizegetusa
- Ialomiţa - comunele Gura Ialomiţei şi Ion Roată
- Ilfov - oraşul Bragadiru şi comuna Găneasa
- Mehedinţi - comuna Obârşia de Câmp
- Olt - comuna Deveselu
- Prahova - comuna Şotrile
- Sălaj - oraşul Şimleu Silvaniei
- Suceava - oraşul Vicovul de Sus
- Timiş - comuna Voiteg
- Vâlcea - comunele Scundu şi Slătioara
De asemenea, sunt alegeri locale parţiale pentru Consiliul Local în comuna Cojasca din judeţul Dâmboviţa.
Cum se desfășoară votul la alegerile locale parțiale
Alegătorii îşi pot exercita dreptul de vot în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, după caz, numai pe baza unui act de identitate valabil. Se poate vota şi cu un act de identitate românesc care a expirat în perioada 1 martie 2020 - 27 iunie 2021. Cetăţenii UE înscrişi în lista electorală complementară pot vota pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.
Cei care se vor prezenta duminică la urne trebuie să poarte masca de protecţie în secţia de votare şi în localul de vot.
Alegătorii vor trebui ca, în faţa operatorului de calculator, să-şi îndepărteze masca de protecţie pentru identificare, să semneze lista electorală, apoi să preia, de la membrii secţiei de votare, buletinul de vot şi ştampila, iar după exercitarea dreptului de vot să restituie ştampila.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News