Live

AEP: Preşedintele României poate participa la campania pentru referendum

Data publicării:
sursa foto presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis poate participa la campanie şi poate promova referendumul naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional, spune preşedintele AEP, Florin Mituleţu-Buică. Acesta adaugă că nu există nicio interdicţie în acest sens în niciun act normativ, potrivit Agerpres. Declarația vine după ce președintele PNL, Ludovic Orban, a spus că PSD intenționează să îi interzică președintelui Klaus Iohannis, printr-o ordonanță de urgență de modificare a legii referendumului, posibilitatea de a se pronunța asupra consultării populare din 26 mai.

Nu există nicio interdicţie în niciun act normativ că preşedintele nu poate participa în campanie şi promova acel referendum. Este interpretat greşit un alineat (din legislaţie-n.r.) cu privire la autorităţile publice - interdicţia aceea se referă ca şi în codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia cu privire în principal la autorităţile administraţiei publice”, a spus preşedintele AEP.

Potrivit Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, campania electorală începe la momentul aducerii la cunoştinţă publică a datei şi întrebărilor referendumului. „Suntem în campanie electorală pentru referendum”, a spus Mituleţu-Buică.

Președintele PNL declarase că „miza acestui proiect odios este aceea de a-i interzice Președintelui României, Klaus Iohannis, posibilitatea de a se pronunța asupra referendumului pe care domnia sa l-a declanșat pentru data de 26 mai. Acest fapt încalcă în mod barbar atât Constituția României, cât și deciziile Curții Constituționale referitoare la libertatea de exprimare pe care o are Președintele României”.

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, este introdus un nou alineat al articolului 30 din Legea referendumului prin care se precizează: „Autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului”.

PNL arată că, potrivit Constituției, instituția Președintelui României este menționată la Titlul III (Autorități publice), Capitolul 2.

În susținerea acestei reglementări, proiectul de Ordonanță de Urgență invocă, în fals, Codul de bune practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneția, care face referire la neutralitatea „autorităților administrației publice”, și nu la actorii instituționali care declanșează referendumul. În mod firesc, Comisia de la Veneția se raportează la administrația publică întrucât aceasta este cea care se ocupă de organizarea și desfășurarea referendumului – în cazul României, Guvernul și celelalte organe ale administrației publice implicate în organizarea scrutinului”, mai arată liderul PNL.

Constituția României menționează Administrația Publică la Capitolul 5, Titlul III.

De altfel, chiar Comisia de la Veneția precizează în documentul citat de proiectul de Ordonanță de Urgență că „spre deosebire de cazul alegerilor, nu este necesară interzicerea completă a intervenţiei autorităţilor publice în favoarea sau în defavoarea propunerii supuse referendumului””, a mai spus Ludovic Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru organizarea unui referendum naţional.

Cetăţenii sunt chemaţi pe 26 mai să se pronunţe prin 'da' sau 'nu' cu privire la următoarele întrebări: 1. 'Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?', 2. 'Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?'.

Potrivit legii 3/2000, campania pentru referendum începe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei referendumului.

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis a promulgat legea pentru organizarea referendumului lui Nicuşor Dan în aceleaşi secții cu alegerile prezidențiale

Ciolacu, despre presupusa relație cu Sorina Docuz: „Ne cunoaştem”. Ce spune despre gestul lui Ciucă de a-i divulga adresa

Șeful SPP, Lucian Pahonţu, a fost trecut în rezervă, dar rămâne în funcție. Iohannis a semnat decretul

Cât a costat „Palatul Împăratului”. RA-APPS a anunțat ce sumă a decontat pentru lucrările vilei unde ar putea locui Iohannis

Partenerii noștri