Adrian Oros, ministrul agriculturii, are COVID-19
Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a devenit al patrulea membru al guvernului care a fost infectat cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut joi seara chiar de ministru, pe Facebook.
Adrian Oros spune că a intrat în autoizolare la domiciliu și că va lucra de acasă, dacă starea de sănătate i-o va permite.
„Dragi prieteni, am primit rezultatul testului pe care l-am făcut în aceasta dimineața și din păcate e unul pozitiv. M-am autoizolat la domiciliu și voi urma îndrumările medicilor. Daca starea de sănătate îmi va permite, voi continua munca de acasă si voi încerca sa fiu prezent online, acolo unde voi fi solicitat. Multă sănătate tuturor!”, a scris ministrul agriculturii.
În urmă cu o săptămână, ministrul muncii, Violeta Alexandru, anunța că s-a infectat cu SARS-Cov-2. Ministrul Transporturilor și ministrul Economiei au fost, la rândul lor, diagnosticați cu COVID-19. În cazul niciunuia nu s-a anunțat că ar fi avut nevoie de spitalizare.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News