Live

A fost votată lista miniștrilor din partea PSD pentru Guvernul Ciolacu

Data actualizării: Data publicării:
A fost votată lista miniștrilor din partea PSD pentru Guvernul Ciolacu. Foto: George Călin/ Inquam Photos

Liderii Coaliției s-au reunit marți pentru a vota lista de miniștri și programul de guvernare pentru Guvernul Ciolacu. La întâlnire s-au stabilit și ministerele din partea PSD.

Astfel, lista ministerelor din partea PSD care vor face parte din noul Guvern cuprinde Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Agriculturii, Ministerul Economiei și Turismului, Ministerul Apărării, Ministerul Familiei și Tineretului, Ministerul Digitalizării, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății.

Lista miniștrilor PSD din Guvernul Ciolacu:

  • Ministerul Transporturilor - Sorin Grindeanu

  • Ministerul Fondurilor Europene - Adrian Câciu

  • Ministerul Agriculturii - Florin Barbu

  • Ministerul Economiei și Turismului - Radu Oprea

  • Ministerul Apărării - Angel Tîlvăr

  • Ministerul Familiei și Tineretului- Gabriela Firea

  • Ministerul Digitalizării  - Bogdan Ivan

  • Ministerul Muncii - Marius Budăi

  • Ministerul Sănătății - Alexandru Rafila

Premierul desemnat, Marcel Ciolacu, a afirmat că până joi noul guvern ar trebui să obţină votul de învestitură în Parlament, urmând ca apoi membrii Executivului să depună jurământul.

„Dacă Guvernul României, condus de Nicolae Ciucă, a fost despre stabilizarea României, îmi doresc ca viitorul guvern al României, condus de către mine, să fie despre economie şi reforme. În primul rând, până joi, România trebuie să aibă un guvern votat şi pe urmă să venim la dumneavoastră (la Palatul Cotroceni, n.r.) pentru depunerea jurământului”, a arătat el într-o declaraţie susţinută alături de preşedintele Klaus Iohannis.

Cei trei lideri, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor negociază o soluție pentru eventuala rămânere a UDMR la guvernare, după ce Kelemen Hunor anunțase duminică decizia de a nu intra la guvernare fără Ministerul Dezvoltării.

Potrivit surselor citate, Marcel Ciolacu i-a oferit liderului UDMR Ministerul Energiei, în schimbul Ministerului Dezvoltării pe care UDMR îl va ceda liberalilor, și păstrarea Ministerului Mediului, ofertă acceptată de maghiari.

Deși inițial erau de acord cu acestă variantă, liberalii s-au răzgândit, spun surse din PSD și ar vrea și Ministerul Mediului.

„Nu a fost această variantă”, declară președintele PNL, Nicolae Ciucă despre cedarea Mediului. Propunerea PNL pentru UDMR este Ministerul Energiei și un alt minister oferit de PSD, Fonduri Europene sau Sănătate.

Liderul de grup al UDMR, Csoma Botond, a declarat marți că formațiunea politică pe care o reprezintă este împinsă de la guvernare, după ce Kelemen Hunor a acceptat o ofertă făcută inițial în Coaliție de Marcel Ciolacu, care presupunea preluarea Ministerului Energiei și al Mediului, ulterior, liberalii nemaifiind de acord. „Nu suntem cârpa nimănui”, a spus Csoma Botond.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Partenerii noștri