Live

Gabriela Firea, despre violențele de la mitingul Diasporei: Nu pot spune că am dormit liniştită în acea noapte

Data actualizării: Data publicării:

Violenţele din Piaţa Victoriei din 10 august au reprezentat un moment greu şi delicat, susţine primarul Capitalei, Gabriela Firea, adăugând că pentru un primar general nu este o "fericire" ca în oraş să se întâmple astfel de incidente. Firea a precizat că a ţinut legătura cu viceprimarul Aurelian Bădulescu, căruia i-a delegat atribuţiile strict pentru acţiuni de tipul restricţionării traficului, nu pentru intervenţia jandarmilor, scrie News.ro. 

Gabriela Firea i-a luat apărarea prefectului Speranța Clișeru, ale cărei declarații le contrazic pe cele ale ministrului de Interne Carmen Dan, dar și pe cele ale jandarmeriei, referitor la prezența prefectului în Piața Victoriei în data de 10 august, dar și la ora la care a fost semnat ordinul prin care jandarmii au intervenit în forță. Primarul a declarat că nu se înconjoară de oameni care mint, lăsând să se înțeleagă că este de partea prefectului în conflictul instituțional cu ministerul de Interne.

Întrebată dacă e potrivită demisia prefectului Capitalei Speranţa Cliseru, care anterior i-a fost consilier personal, Firea a spus că un punct de vedere trebuie să-l aibă Guvernul, nu primăria, însă personal consideră că Speranţa Cliseru este un bun specialist. "Probabil că dacă nu era un prefect care să aibă o legătură cu Gabriela Firea, nu era interesant pentru nimeni", a adăugat primarul Capitalei.

"Am urmărit şi eu, nu pot spune că nu m-a interesat sau că am dormit liniştită în acea noapte, deşi nu eram în ţară. Nu pot spune că pentru un primar general este o fericire să vadă că în oraşul pe care îl coordonează se întâmplă aşa ceva. Este o durere, a fost un moment greu şi delicat, era bine să nu se întâmple aşa ceva. Trebuie să tragem cu toţii nişte învăţăminte. Nu mi s-a părut normal ca, deşi am avut toată disponibilitatea, întâi să se dorească organizarea acelui eveniment, apoi să dea în scris că nu mai vor. În ce ţară civilizată se întâmplă aşa ceva?", a declarat, miercuri, Gabriela Firea, întrebată cum vede evenimentele din Piaţa Victoriei, din 10 august.

De asemenea, întrebată dacă există unele tensiuni în PSD, primarul general a declarat că nu vrea să „împroaște cu noroi” și că toate nemulțumirile sale vor fi exprimate în partid. „Cu siguranță sunt anumite lucruri de spus, le voi afirma într-un cadru organizat, statutar, și nu mă voi alătura celor care împroașcă cu noroi munca atâtor oameni”, a declarat Gabriela Firea.

Firea a spus că nu a discutat cu prefectul Speranţa Cliseru pe acest subiect, însă a ţinut legătura cu viceprimarul Aurelian Bădulescu, căruia i-a delegat atribuţiile, dar strict pe lucruri care ţin de Primăria Capitalei, precum devierea unor trasee RATB. Edilul a subliniat că municipalitatea nu a avut nicio atribuţie şi nicio legătură cu intervenţia jandarmilor.

Întrebată dacă prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru - care înainte de a ocupa această funcţie a fost consilierul său personal şi a lucrat inclusiv în Primăria Voluntari, unde primar este Florentin Pandele -, ar trebui să-şi dea demisia, Gabriela Firea a spus că un punct de vedere în acest sens trebuie să-l aibă Guvernul, prin premier, nu Primăria Capitalei. Firea a adăugat, însă, că Speranţa Cliseru este un bun specialist şi că a regretat plecarea sa de la Primăria Capitalei şi a spus că, dacă nu era un prefect care să aibă o oarecare legătură cu ea, nu era interesant pentru nimeni.

"Orice prefect este numit de Guvern, este la latitudinea prim-ministrului dacă va considera legală, corectă activitatea prefectului după analiza pe care o va face şi nu aprecierea mea personală. Nu pot spune decât că (...) doamna Cliseru este unul dintre cei mai buni specialişti din ţară în atragerea de fonduri europene pentru administraţia publică locală şi vă spun sincer că mi-a părut rău că a plecat de la Primăria Capitalei. E adevărat, noi am suplinit activitatea sa, dar era un plus pentru Bucureşti să meargă către Prefectură. Şi uite ce s-a întâmplat. Probabil că dacă nu era un prefect care să aibă o legătură cu Gabriela Firea, nu era interesant pentru nimeni", a spus Firea.

Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost preluat de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din Piaţa Victoriei, iar numărul plângerilor în acest dosar depăşeşte 700.

Carmen Dan a prezentat, într-o declaraţie de presă, cronologia protestului din 10 august, când au avut loc incidente violente între protestatari şi forţele de ordine, şi a atras atenţia că protestatarii paşnici au avut de suferit inclusiv din cauza faptului că au fost "reticenţi” în a se delimita de manifestanţii violenţi.

De asemenea, Carmen Dan, secretarul de stat Read Arafat şi reprezentanţii Jandarmeriei au fost audiaţi în Comisia de Apărare din Parlament, unde au prezentat raportul întocmit de minister în legătură cu violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, Carmen Dan vorbind despre prezenţa ei în minister de la ora 12.00 până la ora 03.00. Ea a susţinut că prezenţa sa în minister a fost doar pentru a-şi asuma responsabilitatea, dar şi că ar fi fost obligatoriu să existe informaţii şi indicii din care sa rezulte că "avem de-a face cu un atac la ordinea constituţională, un atac la adresa stabilităţii sociale şi economice". Dan a mai spus că în urma anchetei interne a Jandarmeriei Române au fost descoperite şase cazuri în care 10 jandarmi ar putea fi autori ai unor fapte de natură penală. De asemenea, ministrul a susţinut că nu a discutat cu prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru în ziua de 10 august şi că a aflat despre ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor pentru restabilirea ordinii publice după ce acesta a fost semnat.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu şi prefectul Speranţa Cliseru au fost audiaţi la Parchetul General în acest dosar.

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a spus luni în Parlament că a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august după miezul nopţii, adică după momentul intervenţiei forţelor de ordine. Ea consideră că nu are importanţă ora semnării acestui document, pentru că jandarmii, atunci când sunt „atacaţi”, au dreptul să acţioneze şi fără acel ordin. Afirmaţiile prefectului se contrazic cu cele ale reprezentanţilor Jandarmeriei, dar şi cu cele ale ministrului Carmen Dan, care spuneau că ordinul a fost semnat în jurul orei 20.00, pentru ca jandarmii să evacueze spaţiul din faţa sediului Guvernului, în jurul orei 23.00.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au stârnit hohote de râs în direct, după rezultatele parțiale ale alegerilor: ”Lucrurile sunt cam clare” / ”Eu așa zic”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gabriela Firea intervine în scandalul planșeului Unirii din Capitală. „Dă-i, Doamne, primarului general mintea cea de pe urmă”

Ciolacu, despre o eventuală candidatură a lui Piedone pe listele PSD la parlamentare: N-am discutat cu Gabriela Firea

De ce a lipsit Gabriela Firea de la Congresul PSD. Mihai Tudose: „N-am înțeles mesajul”

Gabriela Firea, marea absență de la congresul PSD și din echipa lui Ciolacu

Partenerii noștri