Live

12 persoane, condamnate pentru violențele de la protestul față de OUG 13 din februarie 2017

Data actualizării: Data publicării:

Două achitări și pedepse cu închisoarea, în prima instanță, pentru ultrașii violenți de la mitingul anti-ordonanța 13, din februarie anul trecut. 12 indivizi au fost condamnaţi după protestul care a scos în stradă peste 150.000 de oameni. Printre participanţii la miting s-au strecurat şi mai mulţi huligani, care au atacat jandarmii şi alţi demonstranţi şi care acum au primit pedepse cu executare.

Cei 12 bărbați care au primit pedepse cu închisoare au fost găsiți vinovați pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii publice. Din cele 12 pedepse dispuse, trei sunt cu executare.

Cea mai mare pedeapsă primită în prima instanță este de 4 ani și jumătate de închisoare cu executare, plus o amendă penală de 3.000 de lei. 

O parte dintre persoanele condamnate trebuie să plătească și daune materiale și morale, către patru jandarmi, pentru prejudiciile suferite. Este vorba de sume cuprinse între 2.200 de euro și 37.000 de euro.

O altă decizie pe care au luat-o magistrații în prima instanță se referă la prelevarea probelor biologice pentru aceste persoane, astfel încât acestea să figureze de acum încolo în bazele de date ale autorităților, pentru că sunt considerate periculoase.

Judecătorii de la Judecătoria Sectorului 1 au decis și confiscarea a două cuțite, găsite de anchetatori asupra ultrașilor violenți.

Pe 1 februarie 2017, când peste 150.000 de oameni protestau pașnic față de OUG 13, un grup izolat de ultrași au deturnat protestul pașnic și au provocat o serie de violențe, confruntându-se cu jandarmii. Ulterior, avea să se dovedească faptul că, în mare parte, erau membri ai galeriilor de fotbal.

Lista completă a persoanelor pentru care s-au pronunțat vineri magistrații Judecătoriei Sector 1, conform minutei:

Mihai Călin - avertisment

Alexandru Moraru - achitat

Ionuț Cristian Dinu - 3 ani de închisoare din care se deduce perioada în care a fost reținut și arestat preventiv

Ștefan-Gabriel Lupu - 1 an și 4 luni cu suspendare

Alexandru-Claudiu Palade - 1 an și 10 luni cu suspendare

Andrei-Cătălin Pavel - 2 ani și o lună cu suspendare

Andrei Bogdan Fagel - 1 an și 6 luni cu suspendare

Octavian Gheorghe - 3 ani și 11 luni din care se deduce perioada în care a fost reținut și arestat preventiv

Răzvan Marian Radu - 4 ani și 6 luni închisoare și 3.000 lei (150 zile-amendă x 20 lei) amendă penală, după contopirea cu o altă sentință

Alexandru George Timinschi - 2 ani și 6 luni cu suspendare

Alexandru Marius Boșcu - 2 ani cu suspendare

Daniel Ionuț Ion - 2 ani și 6 luni cu suspendare

Andrei-Lucian Dumitrescu - 2 ani și 6 luni cu suspendare

Alin Alexandru Iancu - avertisment

Robert Liviu Iancu - Măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice, să nu participe la adunări publice cu caracter politic, social, cultural sau sportiv de orice amploare, acțiuni de protest organizate sau spontane, cu excepția celor impuse de desfășurarea activității academice, profesionale sau a evenimentelor sportive la care participă în calitate de concurent, să urmeze un curs de pregătire școlară sau de formare profesională, să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de acesta.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Decizie așteptată în cazul violențelor după protestul față de OUG 13

Partenerii noștri