Live

Podul Giurgiu - Ruse intră în reparații pe partea bulgărească. Cum se va circula și când vor fi gata lucrările

Data publicării:
Foto: Poliția de Frontieră

Autoritățile bulgare au anunțat luni că au început lucrări de reparare a unui rost de dilatație a podului dintre Ruse și Giurgiu pe partea bulgărească a podului. Lucrările vor avea loc până pe data de 31 mai, au anunţat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră din România.

„Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat în cursul zilei de astăzi, prin Centrul Comun de Contact, cu privire la faptul că în perioada 13-31 mai 2024, autorităţile bulgare efectuează lucrări de reparare a unui rost de dilataţie a podului dintre Ruse şi Giurgiu pe partea de pod care se află în administrarea acestora”, arată reprezentanţii Poliţiei de Frontieră într-un comunicat citat de News.ro.

Ei au adăugat că activităţile de reparaţii se vor efectua pe timpul zilei, circulaţia în zonă desfăşurându-se pe o bandă cu regim de trecere, reglementată prin indicatoare rutiere şi semnalizatoare.

Poliţia de Frontieră a mai menţionat că a luat toate măsurile astfel încât să fie asigurat un trafic fluent, având în vedere că circulaţia prin PTF Giurgiu se va desfăşura cu dificultate.

„Recomandăm şoferilor mijloacelor de transport să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Bulgaria şi să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe site-ul Poliţiei de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro care îi ajută să îşi reconfigureze traseul printr-un punct mai puţin tranzitat. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp”, au mai transmis poliţiştii de frontieră.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Austria dă semne că va debloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE pentru Bulgaria. Cod galben de ninsori în mai multe regiuni din această țară

Partenerii noștri