Live

Planul Ecaterinei Andronescu pentru fluidizarea traficului: Să nu mai înceapă toate școlile programul de la 8

Data publicării:
Foto: Agerpres

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, spune că se gândește la o formulă prin care școlile să nu mai înceapă toate programul la ora 8, astfel încât această măsură să ajute la fluidizarea traficului din marile orașe, relatează Agerpres.

Precizările au fost făcute în Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, după ce primarul general Gabriela Firea a vorbit despre organizarea unei reţele de microbuze şcolare pentru decongestionarea traficului din Capitală şi a cerut sprijinul ministerului în vederea implementării proiectului.

„Sunt de acord cu propunerea doamnei primar şi chiar mă gândeam - şi poate că acest lucru este valabil în mai multe oraşe - dacă am putea să gândim o formulă: nu toate şcolile să înceapă la ora 8:00. Să încercăm să decalăm programul, în aşa fel încât să nu supraaglomerăm oraşele.

Din punctul de vedere al ministerului, suntem extrem de deschişi spre propunerile dumneavoastră. (...) Problema cu microbuzele, propusă de doamna primar Gabriela Firea, funcţionează în Cluj şi funcţionează cu rezultate foarte bune. Poate fi o soluţie, un model pe care să îl avem în mai mute din oraşele noastre aglomerate”, a spus Ecaterina Andronescu.

Ea a avansat totodată ideea organizării unor laboratoare mobile în şcoli.

„Nu mai avem laboratoare în şcoli. Sincer vă spun că mă gândesc la o formulă de a construi laboratoare mobile şi de a deplasa aceste laboratoare de la o şcoală la alta. Când am introdus clasa pregătitoare în şcolile noastre, în cele mai multe clasa pregătitoare a intrat în laboratoarele de fizică, biologie şi chimie. Şi suntem acum în situaţia să avem un deficit de cadre didactice chiar la aceste discipline, ceea ce, fără îndoială, nu este de acceptat”, a precizat ministrul.

Ecaterina Andronescu a vorbit şi despre transformarea liceului tehnologic în liceu tehnologic dual, cu un bacalaureat diferenţiat.

„Mi se pare normal, este corect să creştem competenţele autorităţilor locale în ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar. S-a făcut această solicitare de către dumneavoastră şi în viitoarea lege trebuie să o prindem. Liceul tehnologic, după opinia mea, este cea mai mare vulnerabilitate a sistemului de învăţământ românesc în acest moment. Ca urmare, încercăm să vedem cum putem să îl regândim şi să îl transformă în liceu tehnologic dual, cu un bacalaureat diferenţiat. Este nivelul următor de pregătire după şcoala profesională şi cred că lucrul acesta trebuie să îl facem şi trebuie să îl restructurăm prin lege, pentru că legea actuală nu ne permite să facem acum această transformare”, a menţionat ministrul Educaţiei.

Andronescu a pledat şi pentru un cadru legislativ „mai apropiat de realităţi” în ceea ce priveşte obţinerea avizului ISU.

„În legătură cu ISU, cred că este o problemă pentru care va trebui să găsim o formulă legislativă. (...) La Politehnică am făcut două clădiri noi din fonduri europene şi în momentul în care a fost proiectată clădirea am avut avizul ISU. Am urmat construcţia în conformitate cu recomandările lor şi când am terminat clădirea aveam probleme, pentru că ei îşi schimbaseră standardele de aprobare a funcţionării. Mi se pare că aşa ceva trebuie corectat prin lege şi stabilit într-un cadru general mai aproape de realităţile noastre”, a explicat ea.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Taxele și impozitele locale în București cresc cu peste 10% la anul, a decis Consiliului General al Capitalei

Nicușor Dan, despre părăsirea funcției de primar: Bucureștenii nu pot trăi bine dacă România nu o duce bine

Nicușor Dan și-a anunțat candidatura ca independent la președinție

Partenerii noștri