Live

Avion de mici dimensiuni prăbuşit în zona localităţii Topoloveni. Pilotul a supraviețuit și a sunat la 112

Data actualizării: Data publicării:
Foto: news.ro

Autorităţile din judeţul Argeş intervin, miercuri după amiază, pentru acordarea primului ajutor unui bărbat care s-a prăbuşit cu un avion de mici dimensiuni în zna localităţii Topoloveni. Pilotul este cel care a sunat la 112 şi a cerut sprijin, scrie news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, autorităţile au fost sesizate despre faptul că un avion de agrement s-a prăbuşit într-un lan de porumb din apropierea localităţii Topoloveni.

„Am fost sesizați de faptul că un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-un lan de porumb din localitatea Topoloveni. La fața locului ne-am deplasat cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Cel care a făcut apelul al 112 a fost chiar pilotul, care a menționat că a căzut de la o înălțime de aproximativ 100 de metri și are câteva răni. Acesta a fost preluat de ambulanța SMURD și transportat la Spitalul Județean, unde se vor face mai multe investigații. Persoana era conștientă, dar prezenta mai multe traumatisme la nivelul feței și capului. E conștient. Colegii mei încă se află la fața locului, asigură măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor”, a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt ISU Argeș.

Pilotul este cel care a sunat la 112 şi a cerut ajutor, anunţând că are mai multe traumatisme.

Nu există informaţii potrivit cărora ar exista şi alte persoane rănite în urma accidentului.

La faţa locului a fost trimisă o autospecială SMURD. 

Deocamdată nu se ştie cauza accidentului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Isus mi-a spus”. O femeie a vrut să deschidă ușa avionului în mijlocul zborului și a mușcat un pasager care a vrut s-o oprească

Mărturiile pasagerilor din avionul căruia i-a explodat motorul în zbor: „Fata mea stătea la fereastră și eu îi spuneam: nu te uita”

Noi imagini cu resturile de avion căzute peste case, în Statele Unite. Un bărbat a filmat de la sol explozia la motor

Resturi căzute dintr-un avion într-o zonă rezidențială din SUA, după explozia unui motor. Un incident similar s-a petrecut și în Olanda

Partenerii noștri