Video Plajele sălbatice sunt invadate de gunoaie. La Corbu, pe nisip sunt scutece pentru copii, măști și sticle de bere
Pe plajele sălbatice Corbu și Vadu ajung în fiecare weekend peste cinci mii de turiști. Oamenii vin cu rulote sau corturi, pentru a se bucura de natură. Doar că peisajul se schimbă după plecarea lor: gunoaie pe nisip, resturi menajere pe drumul spre plajă și pubele pline până la refuz.
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal
35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
După un drum neasfaltat și plin de denivelări, turiștii ajung în rezevația naturală din Corbu. Se așteaptă la o plajă sălbatică în care se aud numai pescărușii și valurile mării. Realitatea este însă cu totul alta. Deși este abia începutul săptămânii, sunt zeci de mașini parcate pe iarba de pe marginea drumului. Dar și multe pubele pline cu gunoaie.
Drumul care duce pe plaja din Corbu este plin de gunoaie. Pe iarbă sunt cutii, sunt pachete de țigări goale, șervețele, tot felul de resturi de mâncare. De asemenea, tomberoanele sunt pline de gunoi. La 4-5 metri mai departe, pe drumul către plajă, aceeași situație.
- Românul nostru este puțin cam dezordonat în privința gunoaielor.
- De ce? Cum ar trebui să reacționeze turiștii?
- Ar trebui să își strângă fiecare gunoaiele. Să le adune sacoșele, în pungulițe să le arunce pe unde se poate. Că nu este nimic amenajat.
Și pe plajă, în afară de nisip și scoici sunt scutece pentru copii, măști de protecție, sticle de bere și bineînțeles nelipsitele mucuri de țigară.
-Sincer este prima oară când venim aici..
- Și cum vi se pare?
- Față de alte părți foarte frumos. Cu excepția gunoiului...atât.
- Acum câțiva ani de zile eram ici colo o famile, două, dar acum e aproape ca în Mamaia.
Pe plaja din Corbu l-am întâlnit și pe Pavel, un turist din Polonia care a venit să își petreacă vacanța în România.
- Am călătorit o săptămână de la Cluj-Napoca la Constanța. Sunt gunoaie peste tot. În Polonia toată lumea își ia gunoiul cu ea. Este mult gunoi în parcuri, este mult gunoi pe plajă, nu este frumos.
Alți turiști însă ignoră aceste probleme.
- E liniște, nu-i foarte aglomerat, nisipul, marea e potrivită pentru copii. Nu știu, e perfect.
- Din păcate nu sunt tomberoane ați văzut și dvs decât acolo sus lângă parcare și lumea lasă mizeria pe plajă
Plaja Corbu a fost inclusă în Rezervația Delta Dunării iar aruncatul gunoaielor pe jos sau în apă este interzis.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News