Peste 3.000 de imobile din București au apa caldă oprită sau furnizată cu deficienţe
Peste 3.000 de imobile au apa caldă oprită sau furnizată cu deficienţe din cauza lipsei de parametri pentru livrare, remedierea de avarii, lucrări de modernizare, de înlocuire de conducte, de mentenanţă pe circuitul primar, de reparaţii pe reţeaua primară, potrivit site-ului Companiei Municipale Termoenergetica, citat de Agerpres.
Punerea în funcţiune este estimată pentru multe dintre imobile joi, pentru altele vineri, iar pentru o parte dintre ele după 9 mai.
CET Bucureşti Sud livra, miercuri seară, agent termic la o temperatură redusă faţă de comanda Termoenergetica, din cauza unui scurtcircuit la staţia de tratare a apei, centrala urmând să revină la parametrii normali de funcţionare în cursul zilei de joi, potrivit unui comunicat al Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) de miercuri. Echipele de reparatori şi electricieni de la ELCEN au intervenit imediat pentru a remedia situaţia apărută, astfel că la ora 17,00 s-a reuşit punerea parţială sub tensiune a staţiei de tratare a apei.
Editor : M.D.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News