Live

Peste 260 de români și membri ai familiilor acestora au cerut să fie evacuați din Fâșia Gaza

Data actualizării: Data publicării:
Situaţia din teren nu permite la acest moment evacuarea cetăţenilor străini din Gaza, punctul de frontieră Rafah fiind în continuare blocat. Foto: Profimedia Images

Peste 260 de cetăţeni români şi membri de familie din Fâşia Gaza „s-au notificat în vederea evacuării”, a declarat luni ministra de Externe, Luminița Odobescu. De asemenea, celula de criză a MAE continuă demersurile în vederea evacuării cetăţenilor români, informează news.ro.

„România solicită eliberarea tuturor ostaticilor, fără precondiţii, inclusiv a celor 6 cetăţeni cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatici în Fâşia Gaza. În acelaşi timp, suntem profund îngrijoraţi şi este de datoria noastră comună să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a proteja vieţile nevinovate ale civililor, pentru a atenua criza umanitară din Gaza şi pentru a evita extinderea regională a conflictului”, a declarat Luminiţa Odobescu, în cadrul declaraţiilor comune cu omologul din Azerbaidjan, Jeyhun Bayramov.

Ministrul de Externe a precizat că şi pe aceste paliere a acţionat în concertare cu partenerii ţării noastre.

„Sunt în contact permanent cu omologii din regiune şi cu partenerii internaţionali ai României. De asemenea, ţara noastră a aprobat deja livrarea a 230 de tone de asistenţă umanitară de urgenţă pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza”, a spus ea. Odobescu a precizat că, în legătură cu solicitările de evacuare din Fâşia Gaza, la acest moment, MAE, prin intermediul Celulei de Criză şi al misiunilor diplomatice din regiune, este pregătit să acorde sprijinul necesar pentru evacuarea cetăţenilor români şi a membrilor de familie ai acestora din Fâşia Gaza.

„Menţinem totodată dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene, cu Delegaţia UE la Cairo şi cu misiunile diplomatice acreditate la Cairo, care au în continuare cetăţeni în Fâşia Gaza, în vederea unei coordonări strânse a demersurilor de evacuare a cetăţenilor noştri. La acest moment, în sprijinul Ambasadei României la Cairo au fost trimise două echipe din Unitatea de Reacţie Rapidă a Celulei de criză a MAE. Peste 260 de cetăţeni români şi membri de familie din Fâşia Gaza s-au notificat pe lângă Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah în vederea evacuării şi menţinem contactul cu ei. Din păcate, situaţia din teren nu permite la acest moment evacuarea cetăţenilor străini din Gaza, punctul de frontieră Rafah fiind în continuare blocat. Negocierile pentru deblocare continuă între actorii implicaţi. Celula de Criză MAE continuă demersurile susţinute, pe toate palierele menţionate, în vederea evacuării cetăţenilor români”, a mai spus Luminiţa Odobescu.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE, avertizare de călătorie în Croația. Mai multe zone din țară se află sub cod roșu de vânt

Ce întrevederi a avut Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, la Conferinţa de Securitate de la Munchen

Băsescu: Convorbirea telefonică cu Putin a fost o mare eroare a lui Trump. Nu se poate comporta ca un agent imobiliar

Însărcinatul cu afaceri al Rusiei la București, convocat la MAE. România condamnă ferm violarea frontierei de stat de dronele rusești

Partenerii noștri