Live

Cine va mai fi obligat să stea în izolare sau carantină după ce intră în țară, începând cu 15 iunie

Data actualizării: Data publicării:
Carantină din cauza pandemiei de coronavirus. Foto: Getty Images

Persoanele care vin din ţări cu un număr mic de cazuri noi de COVID-19 raportat la milionul de locuitori vor putea fi exceptate, din 15 iunie, de la obligativitatea carantinei sau izolării la domiciliu, a anunţat vineri Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului. Joi, premierul Ludovic Orban a enumerat Austria, Grecia, Bulgaria printre țările cu cazuri puține.

Măsura a fost adoptată în şedinţa de guvern de joi, în cadrul hotărârii care instituie noi măsuri de relaxare pentru perioada următoare, a precizat Ionel Dancă.

„A fost introdusă posibilitatea exceptării de la măsura izolării sau carantinării a persoanelor care se întorc din ţările exceptate de la această măsură. În baza unor criterii de evaluare recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi recomandate, de asemenea, de oficiile europene în acest sens, Institutul Naţional de Sănătate Publică va face o evaluare cu privire la riscurile de răspândire a infecţiilor cu coronavirus în mai multe ţări şi, în funcţie de rezultatul acestei evaluări, o parte dintre ţările care au un coeficient mai mic de cinci cazuri noi în medie în ultimele 14 zile la un milion de locuitori vor putea fi exceptate de la obligativitatea instituirii măsurii de carantină sau izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din aceste ţări”, a anunțat Ionel Dancă vineri dimineață.

El a menţionat că persoanele care au stat mai mult de 14 zile cumulativ într-una dintre aceste ţări vor fi, la rândul lor, exceptate de măsura carantinării şi izolării la domiciliu. Măsura va permite românilor să călătorească "în ţări considerate cu un risc scăzut de răspândire a infecţiilor cu coronavirus", precum Grecia, Bulgaria, Austria, a mai spus Dancă.

„De asemenea, vor fi reluate zborurile spre şi dinspre statele respective în măsura în care aceste zone nu mai prezintă un risc de răspândire a infecţiilor cu coronavirus”, a precizat Dancă.

Lista țărilor cu număr mic de cazuri

Premierul Ludovic Orban a anunțat joi, la ședința de Guvern, că din 15 iunie se va renunţa la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri, dând exemplul Austriei, Greciei şi Bulgariei.

„Toate ţările care vor avea un coeficient sub coeficientul de 5 vor intra în măsura de exceptare de la obligaţia de izolare la domiciliu pentru 14 zile pentru cetăţenii care vin din aceste ţări", a declarat Ludovic Orban.

Șeful Executivului a dat și câteva exemple de state cu un nivel redus de răspândire a coronavirusului.

"Este vorba de ţări cu un nivel redus de răspândire - Austria, Bulgaria, Grecia şi alte ţări de la nivel european unde este evident că şi în baza, ca să spun, evaluării care este aplicată şi în alte ţări, evaluarea pe care o face INSP, o face pe baza unei metodologii care este recomandată de la nivel european”, a mai arătat premierul. 

În schimb, alte țări din Europa unde se aflămulți români nu se încadrează la această categorie a țărilor cu număr mic de cazuri noi la milionul de locuitori.

„Deocamdată la acest criteriu obiectiv nu se încadrează statele unde se găsesc destul de mulți concetățeni de-ai noștri. Să dau câteva exemple, nu se califică la relaxare Italia, Spania, Franța, Belgia, Suedia, Olanda”, anunțase președintele Klaus Iohannis cu câteva zile înainte.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderii separatiști din Ucraina ar fi stat 10 zile în carantină înainte de a se întâlni cu Putin

Orașul cu cele mai scumpe case din lume se confruntă cu o criză imobiliară gravă, dar 40.000 de locuințe stau neocupate

SUA iau în calcul restricționarea călătoriilor din China, după ce țara a anunțat că se redeschide în mijlocul unui val mortal Covid

În ciuda valului uriaș de Covid, China se redeschide pentru turiști din ianuarie

Partenerii noștri