Perioada după care mașinile abandonate pot fi ridicate se scurtează. Care sunt vehiculele fără stăpân
Mașinile înmatriculate în străinătate pot fi incluse în categoria vehiculelor fără stăpân, a decis miercuri Camera Deputaților. De asemenea, un vehicul se consideră a fi abandonat dacă stă nefolosit șase luni pe domeniul public, față de un an, cât era până acum. Legea va mergela promulgare.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că pot fi incluse sub incidenţa Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân şi autoturisme înmatriculate în străinătate.
Potrivit expunerii de motive, iniţiativa vizează modificarea şi completarea definiţiei termenului "vehicule fără stăpân", pentru a include şi vehicule înmatriculate în străinătate, deoarece au fost semnalate autoturisme de acest fel care nu au putut fi ridicate deoarece nu au numere de înmatriculate româneşti.
Iniţiativa are ca obiect de reglementare şi scurtarea de la un an la şase luni a perioadei în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice şi introducerea dovezii de achitare a taxelor auto, a amenzilor şi a dovezii efectuării ITP-ului de către proprietar/deţinător legal în termen de 5 zile de la primirea somaţiei.
Potrivit proiectului de lege, "vehicul fără stăpân" este vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculate în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut. "Vehicul abandonat" este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.
Doar în București se găsesc circa 3.000 de vehicule abandonate pe domeniul public, care nu pot fi ridicate, potrivit expunerii de motive
Editor: B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News