Live

Patriarhia reacționează în scandalul bisericii construite ilegal în Constanța: Demolarea e un "act tulburător și neavenit"

Data publicării:
Patriarhia reacționează în scandalul bisericii construite ilegal în Constanța. FOTO: Captură Digi24

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis, vineri, referitor la conflictul dintre autorităţile locale ale municipiului Constanţa şi Arhiepiscopia Tomisului cu privire la "biserica de pe trotuar", că demolarea unei biserici este "un act tulburător şi neavenit". El a adăugat că soluţia mutării sau translatării, în măsura posibilului, este "aprioric mai bună decât punerea la pământ" a acesteia.

"Orice edificiu sacru, cu atât mai mult o biserică, nu se înalţă şi amenajează decât într-un spaţiu riguros adecvat, adică potrivit şi demn de o asemenea nobilă alegere. Există raţiuni practice, canonice, arhitectonice, estetice şi liturgice foarte limpezi care stau la baza construirii unei biserici. Primele dintre acestea sunt legalitatea şi necesitatea obiectivă a construirii ei.

Ca orice edificiu ridicat în spaţiu privat sau public, construirea unei biserici presupune toate aprobările necesare din partea autorităţilor locale abilitate", a precizat Bănescu, citat de Agerpres.

Vasile Bănescu a transmis că demolarea unei biserici este un act neavenit.

"Evident că demolarea unei biserici, fie ea şi lipsită de necesarele calităţi menţionate mai sus, este un act tulburător şi neavenit, mai ales în contextul memorial românesc traumatizat încă de demolarea bisericilor sub comunism. Pentru a evita producerea oricărui resentiment procurat de ideea de sacrilegiu şi pentru a nu alimenta un zgomotos complex de persecuţie, soluţia mutării/ translatării (în măsura posibilului) a unui lăcaş de cult este aprioric mai bună decât punerea la pământ a acestuia", a adăugat el.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, i-a cerut arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, să pună în aplicare decizia definitivă a instanţei judecătoreşti privind desfiinţarea lucrărilor de construcţie la imobilul din zona Macul Roşu, construit ilegal pe trotuar, în care funcţionează improvizat un lăcaş de cult.

În urmă cu două zile, IPS Teodosie i-a transmis primarului Constanţei o scrisoare deschisă prin care îl roagă să nu demoleze biserica.

  

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldura și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”

Calendar ortodox 21 noiembrie. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Ce reprezintă sărbătoarea cu cruce roșie din postul Crăciunului

Partenerii noștri