Live

Parchetul General clasează dosarul deschis de fosta Secţie specială pe numele Laurei Codruţa Kovesi

Data publicării:
Șefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kovesi. Foto: Profimedia Images

Parchetul General a anunţat marţi că a clasat dosarul deschis de Adina Florea, fost procuror la Secţia Specială, pe numele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi. Este vorba de dosarul în care Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub acuzare de Secţia specială în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI, Nicolae Popa, scrie Agerpres.

"Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a PÎCCJ au dispus: 1. Clasarea cauzei faţă de un fost procuror general al PÎCCJ sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu, întrucât faptele nu există. 2. Clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, fals intelectual uz de fals, constituirea unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului şi fals în declaraţii, întrucât faptele nu există", a anunţat marţi Parchetul General. 

  • Referitor la infracţiunea de luare de mită, procurorii au reţinut lipsa probelor care să susţină săvârşirea faptei de luare de mită în oricare din variantele sale alternative (pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri).
  • În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, procurorii au stabilit că cele 5 acte de executare pentru care s-au efectuat cercetări au constituit acţiuni în reprezentarea instituţiei pe care o conducea ori care ţin de atribuţiile de ordonator de credite şi nu au fost întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal.
  • Cu referire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, de asemenea, procurorii au constatat că nu sunt realizate elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă, precum şi împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
  • În ceea ce priveşte alte infracţiuni pentru care s-a început urmărirea penală in rem (lipsirea de libertate în mod ilegal, represiunea nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, fals intelectual, uz de fals, constituirea unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului şi falsul în declaraţii), în ordonanţa de clasare s-a reţinut că faptele care se circumscriu conţinutului acestor infracţiuni şi probele care pot contribui la dovedirea lor nu sunt suficiente pentru a continua cercetările penale.

În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi, la acea vreme procuror şef al DNA, pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia. Acesta susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-ar fi cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Adina Florea susţinea că, în anul 2011, pe vremea când era procuror general, Laura Codruţa Kovesi ar fi pretins şi primit suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa. Acesta fugise din ţară, pentru a scăpa de o condamnare de 15 ani închisoare primită în dosarul prăbuşirii FNI, fiind localizat în Jakarta (Indonezia). Concret, banii primiţi de la Sebastian Ghiţă ar fi fost folosiţi pentru plata cheltuielilor de transport cu avionul trimis în Indonezia, Nicolae Popa fiind adus în ţară de poliţişti şi un ofiţer SRI.

De asemenea, Adina Florea o acuza pe Kovesi de mărturie mincinoasă, deoarece aceasta ar fi declarat, în aprilie 2017, când a fost audiată la Parchetul General, că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru privat cu Sebastian Ghiţă, deşi în presă au apărut imagini cu cei doi la o cramă deţinută de omul de afaceri. 

Ulterior, în martie 2019, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România. Kovesi a contestat controlul judiciar în instanţă, iar în aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura dispusă de Adina Florea.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parchetul General s-a autosesizat, după ce Diana Șoșoacă și apropiații săi au agresat o jurnalistă în Parlament

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Partenerii noștri