Live

Pacienți evacuați cu tot cu paturi dintr-un spital din Argeș, din cauza mirosului de gaz. Totul ar fi pornit de la un paznic

Data actualizării: Data publicării:
Pacienți evacuați cu tot cu paturi dintr-un spital din Argeș,

Au fost momente de panică Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie Ştefăneşti, Argeș, care a fost evacuat după ce angajații au sesizat un miros înțepător de gaze. Aproximativ 60 de persoane au fost evacuate de urgență de echipajele ISU care au intervenit la unitatea spitalicească. Din primele cercetări, mirosul înțepător ar proveni de la paznicul spitalului care, speriat de un câine, a pulverizat spray lacrimogen.

Sursa: e-pitesti.ro

Până la venirea pompierilor, aproximativ 28 de pacienți au fost evacuați din spital cu tot cu paturi sau în scaune rulante.

Valentin Găilan, medic: În prima fază am acționat ca la carte, am evacuat pacienții pentru că nu se știa exact sursa, se simțea un miros înțepător și iritant atât pentru personal, cât și pentru pacienți. Am evacuat pacienții și personalul și am sunat la 112 conform procedurilor pe care le avem.

Pompierii de la ISU Argeș au intervenit de urgență și au identificat posibila sursă a scurgerii de gaze din spital.

Reprezentant ISU Pitești: Activând măsurătorile efectuate de echipajele CBRM, nu s-au constatat a fi în interior scurgeri de gaze, se presupune că a fost o descărcare de gaz lacrimogen al unui paznic.

Reprezentanții Spitalului din Ștefănești spun că agentul de pază a acționat din greșeală.

Valentin Găilan, medic: Deci a fost o eroare de manipulare al unui spray lacrimogen de către agentul de pază.

Reporter: V-a spus ce a vrut să facă de a dat cu spray-ul lacrimogen?

Valentin Găilan, medic: Încă nu, o să facem o anchetă apoi vom lua și măsurile.

Reporter: A dat în spital sau în curte?

Valentin Găilan, medic: Nu aș putea să va dau amănunte.

Conform anchetatorilor, un martor ar fi declarat că paznicul spitalului, speriat de un câine maidanez, a scos sprayul lacrimogen din dotare și a început să pulverizeze, fără să îi pese că se află în incinta unui spital. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat și care a fost cauza exactă care a dus la evacuarea bolnavilor.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O bătrână a fost atacată cu un crucifix de iubitul nepoatei sale care credea că ea este diavolul. Amândoi au ajuns la spital

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, a fost internată în spital în Europa

Un bărbat şi-a dat foc în faţa unei săli de jocuri de noroc din Constanța și a ajuns în stare gravă la spital

Partenerii noștri