Live

Galerie Foto Operaţiunea „BLIZZARD”: Trafic de droguri și arme prin firme de coletărie, arestări și sute de kilograme de droguri confiscate în 2024

Data publicării:
Sute de kilograme de droguri, comprimate şi alte substanţe psihoactive confiscate în cadrul operațiunii „BLIZZARD". Foto: Poliția Română

Polițiștii și procurorii DIICOT au confiscat în ultimul an aproape 550 de kilograme de canabis și alte cantități de droguri, dar și arme, muniții și materii explozive transportate ilegal prin firmele de curierat, în cadrul operaţiunii „BLIZZARD”, care vizează combaterea traficului de droguri în țară. Au fost arestate preventiv 117 persoane, potrivit unui comunicat al Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Astfel, împreună cu Autoritatea Vamală Română şi Poliţia de Frontieră Română, s-au făcut controale la sediile unor companii care se ocupă cu distribuția coletelor din Europa de Vest către România, precum și mijloace de transport internațional (persoane și coletărie).

De la începutul anului până în prezent, au fost desfăşurate mai multe operaţiuni pentru combaterea traficului prin coletărie. Au fost găsite aproximativ 80 de colete cu droguri, 544,5 kilograme de canabis, 12,805 kilograme de rezină de canabis, 685 de grame de 3-CMC, aproape 9,5 kilograme de cocaină şi unul de amfetamină. 

În această perioadă, au mai fost descoperite aproximativ 6 kg de 4-CMC, 5,6 kg de 2CMC și 2MMC, 5.200 de comprimate de MDMA, 520 g de MDMA, 1 kg de Mefedronă și 100 g de Ketamină.

La acestea se adaugă 101 comprimate ce conţineau ca substanţă activă 2-CB, 22 de grame Psilocine şi Psilocybine, 30 de comprimate de Alprazolam, 6 timbre LSD şi 10 grame de fragmente vegetale cu HHC.

Doar în perioada 12 septembrie - 10  noiembrie 2024, la nivel naţional, au fost controlate 250 de autocare/microbuze/autoturisme şi au fost descoperite 345,2 kilograme de canabis, 5,5 kilograme de rezină de canabis, 4.839 de comprimate MDMA și aproximativ 5 kg de alte droguri. 

Până în prezent, au fost făcute 14 percheziţii domiciliare, în urma cărora 11 persoane au fost arestate preventiv.

Poliția Română informează că, prin intermediul firmelor de curierat, au fost transportate ilegal și arme, muniții și materii explozive. Au fost confiscate 334 de arme (letale și neletale), 99.202 muniții și peste o tonă de articole pirotehnice, adaugă sursa citată.

Aceste acțiuni au fost desfășurate de polițiștii specializați, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pentru a combate traficul ilegal și a scoate din circuitul ilegal obiectele.

Editor : Andreea Stanciu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Partenerii noștri