Live

OMS dezminte categoric teoria că noul coronavirus îşi pierde din putere: Nu s-a schimbat, e la fel de grav

Data publicării:
Medicii analizează probe de laborator. FOTO: Getty Images

Experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi mai mulți oameni de ştiinţă au declarat că nu există dovezi care să susţină afirmaţia medicului italian care a spus că noul coronavirus şi-a pierdut din putere, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Profesorul Alberto Zangrillo, şeful serviciului de terapie intensivă din cadrul Spitalului San Raffaele din Lombardia, a declarat duminică pentru televiziunea de stat că noul coronavirus „nu mai există din punct de vedere clinic”.

Epidemiologul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Maria Van Kerkhove, precum şi alţi experţi în virusuri şi boli infecţioase, resping însă această teorie și spun că afirmaţiile lui Zangrillo nu sunt susţinute de dovezi ştiinţifice.

Nu există date care să arate că noul coronavirus s-a schimbat semnificativ, fie ca mod de transmitere, fie în ceea ce priveşte severitatea bolii pe care o provoacă, au spus ei.

„În ceea ce priveşte transmisibilitatea, aceasta nu s-a schimbat. Nici din punct de vedere al gravităţii nu s-a schimbat”, a spus Van Kerkhove reporterilor.

Nu este neobişnuit ca viruşii să aibă mutaţii şi să se adapteze pe măsură ce se răspândesc, iar dezbaterea de luni evidenţiază modul în care oamenii de ştiinţă monitorizează şi urmăresc noul coronavirus.

„În aşteptarea probelor ştiinţifice care să susţină teza dispariţiei virusului, îi invit pe acei care se declară convinşi de această teză să nu semene confuzie printre italieni”, a afirmat într-un comunicat oficialul din Ministerul Sănătăţii Sandra Zampa.

Şeful Consiliului naţional al sănătăţii, Franco Locatelli, s-a declarat „perplex” după ce a auzit afirmaţiile lui Zangrillo. „Ajunge să te uiţi la numărul de noi cazuri pozitive confirmate în fiecare zi pentru a constata persistenţa în Italia a noului coronavirus”, a declarat el.

Pandemia COVID-19 a ucis până în prezent peste 370.000 de oameni şi a infectat peste 6 milioane de oersoane la nivel mondial.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

OMS avertizează că schimbările climatice reprezintă „o criză sanitară”. Malaria şi holera se vor răspândi mai repede

Care ar fi pierderile economice mondiale în cazul unei noi pandemii

Partenerii noștri