Live

OMS avertizează: „Probabilitatea ca Omicron să se răspândească la nivel mondial este ridicată”

Data publicării:
Foto: Profimedia

Noua variantă Omicron a coronavirusului prezintă „un risc foarte ridicat” la nivel mondial, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii. OMS a subliniat însă că persistă numeroase incertitudini în ce priveşte periculozitatea şi transmisibilitatea variantei.

„Până în prezent, nu a fost raportat niciun deces asociat variantei Omicron”, arată OMS într-un document tehnic publicat luni, care emite recomandări autorităţilor pentru a încerca să împiedice răspândirea noii variante virale.

„Având în vedere mutaţiile care ar putea să confere un potenţial de ocolire a răspunsului imunitar şi, posibil, să ofere un avantaj în termeni de transmisibilitate, probabilitatea ca Omicron să se răspândească la nivel mondial este ridicată”, afirmă OMS, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„În funcţie de aceste caracteristici, ar putea să existe vârfuri viitoare de COVID-19, cu potenţiale consecinţe severe în funcţie de diferiţi factori şi, în special, de locurile unde aceste vârfuri s-ar produce”, adaugă OMS.

Organizaţia subliniază totuşi că există în continuare numeroase necunoscute în privinţa Omicron: contagiozitatea sa, dacă ea este inerentă mutaţiilor constatate sau dacă provine din faptul că varianta poate ocoli mai bine răspunsul imunitar; nivelul de protecţie conferit de vaccinurile împotriva COVID-19 în ce priveşte contagiozitatea şi severitatea bolii; dacă varianta provoacă simptome mai grave.

Varianta Omicron a coronavirusului prezintă mult mai multe mutaţii decât varianta Delta, arată o primă „imagine” asupra acestei noi tulpini care a fost identificată în Africa de Sud şi care este deja prezentă în Europa şi în alte părţi ale lumii.

Citește și: Raed Arafat: „În final, tulpina Omicron va ajunge peste tot. Nimeni nu va putea s-o oprească”

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

OMS avertizează că schimbările climatice reprezintă „o criză sanitară”. Malaria şi holera se vor răspândi mai repede

Adolescenții români, cei mai afectați de rețelele sociale. Cum luptă școala și părinții cu fenomenul. „Cum să dai vina pe copii?!”

Epidemia de Mpox este în continuare o urgență de sănătate publică, a anunțat OMS

Şase răniţi, între care patru copii, într-un atac asupra unui centru de vaccinare din Gaza (OMS)

Partenerii noștri