Live

Om al străzii bătut cu bâtele de 3 copii, în Timișoara. Ca să se salveze, bărbatul aleargă complet dezbrăcat pe străzi

Data publicării:
Om al străzii bătut cu bâtele de 3 copii, în Timișoara FOTO: tion.ro

Imagini revoltătoare au fost surprinse în noaptea de Crăciun, în Timișoara. Trei copii au fost filmați în timp ce băteau cu bâtele un om al străzii care dormea între tarabele comercianților.

Bărbatul era dezbrăcat complet și imaginile îl surprind fugind pe stradă ca să scape de agresori. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Potrivit tion.ro, bărbatul a fost bătut de trei ori în aceeași noapte. El este cunoscut de comercianții din piață și de oamenii care locuiesc în zonă.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3:00, a fost atacat prima dată de trei copii. Minorii l-au lovit cu bâtele și l-au fugărit prin piață și pe stradă, în timp ce bărbatul era complet dezbrăcat. Toată scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere montate în piață. Bătăușii au fugit după ce oamenii care locuiesc în zonă au intervenit pentru a-l apăra pe omul străzii.

Au revenit, însă, în jurul orei 4:00 și l-au luat din nou la bătaie pe omul străzii. Și de această dată au intervenit locatarii din zonă. Copiii au fugit, dar au revenit și a treia oară, la ora 7:00, luându-l din nou la bătaie.

Omul străzii, care are în jur de 40 de ani, are nasul rupt, dar și alte leziuni. Potrivit sursei citate, acesta ar suferi de afecțiuni psihice.

Polițiștii timișoreni s-au sesizat din oficiu și au început demersurile pentru identificarea agresorilor.

„În urma unui articol apărut în presa locală cu privire la faptul că 3 copii ar fi agresat o persoană fără adăpost, la data de 27 decembrie a.c., polițiștii timișeni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În acest sens, se fac cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș pentru Tion.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni, la aceeași oră când oamenii strigau în 1989 „Libertate”

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Partenerii noștri