O tânără din Alba a găsit filmări cu ea pe site-uri pentru adulți
O tânără din Alba a ajuns, fără să vrea, vedetă pe site-urile pentru adulți, după ce a fost filmată pe ascuns în timpul unor scene intime. A depus plângere împotriva celui care a filmat-o, iar acum acesta riscă închisoarea.
Potrivit documentelor din instanță, femeia a fost filmată în cursul anului 2016, când, într-o seară, rămas acasă la Andrei Cornel H., petrecându-și noaptea cu prietenul acestuia.
„În acea noapte, persoana vătămată a întreţinut relaţii sexuale cu suspectul O. în locuinţa inculpatului, fără a realiza şi fără a-şi da acordul cu privire la înregistrarea audio-video a acestei activităţi. Din declaraţiile persoanei vătămate şi din înregistrarea audio-video reiese că, în timpul actului sexual, prietenul său a insistat ca becul să rămână aprins, deşi persoana vătămată l-a stins la un moment dat, fapt care denotă o suspiciune cu privire la cunoaşterea de către acesta a faptului că sunt înregistraţi audio-video. În data de 16.07.2016, inculpatul H. Andrei Cornel a avut o discuţie în contradictoriu şi cu jigniri pe reţeaua de socializare Facebook cu persoana vătămată, ocazie cu care acesta a proferat ameninţări la adresa victimei, afirmând că va regreta cuvintele pe care i le-a adresat, respectiv că persoana vătămată i-a refuzat avansurile sexuale”, se precizează în documentul instanței, potrivit adevărul.ro.
După câteva luni, tânăra a aflat de la o cunoștință că au apărut filmări cu ea pe mai multe site-uri pentru adulți. Astfel, s-a stabilit că Andrei Cornel H. a blurat faţa prietenului său, a modificat vocile şi a postat filmarea făcută în casa lui pe mai multe platforme pornografice.
Andrei Cornel H. a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu amânarea executării pe un termen de 2 ani. Judecătoria Alba Iulia a respins acordul, iar procesul de judecată va începe La Curtea de Apel, procesul începe în februarie.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News