Live

Video O româncă a vrut să treacă frontiera cu un adolescent afgan într-un geamantan. Ea era într-un tren internațional

Data actualizării: Data publicării:
O româncă a vrut să intre în țară cu un adolescent afgan într-un geamantan. FOTO: Poliția de Frontieră

O femeie în vârstă de 24 de ani a vrut să treacă frontiera cu un adolescent pe care îl ascunsese într-un geamantan. Polițiștii de frontieră de la Curtici au făcut această descoperire într-un tren internațional.

Situația a fost semnalată în trenul IR 346 – 1, cu destinație Austria, în jurul orei 2.20, informează miercuri Poliția de Frontieră.

În timpul verificărilor, polițiștii au constatat starea de agitație a unei femei, cetățean român, în vârstă de 24 de ani, așa că i-au verificat cu atenție bagajele.

În timpul controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii, fiind vorba despre un cetățean afgan, în vârstă de 15 ani. Femeia a declarat ca este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă la ruda sa, aflată în Germania.

Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.

În acest caz, polițiștii de frontieră fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Un bărbat care transporta un cadavru pe scaunul pasagerului a fost arestat la frontieră, în Croația. Ce explicație a dat autorităților

Ucraina vrea să deschidă 11 puncte de trecere a frontierei cu România

Turcia redeschide un punct de frontieră pentru refugiații sirieni. Care este „cea mai mare dorinţă” a lui Erdogan legată de Siria

Partenerii noștri