Video O educatoare din Brăila a fost filmată în timp ce lovește o fetiță. Poliția s-a autosesizat, după ce imaginile au ajuns pe internet
Imagini șocante surprinse într-o grădiniță din Brăila. O fetiță în un an și opt luni a fost lovită de educatoare pentru că facea gălăgie. După apariția imaginilor, polițiștii s-au autosesizat și au deschis o anchetă.
Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
Incidentul s-a petrecut la Grădinița numărul 11 din municipiul Brăila, chiar în timpul unei activități didactice în sala de curs la care participau și elevele practicante de la Liceul Pedagogic.
O fetiță în vârstă de un an și opt luni a început să plângă la un moment dat, iar educatoarea a lovit-o pe aceasta cu putere peste cap, deranjată că face gălăgie.
Întreaga scenă a fost filmată de către o elevă practicantă, căreia educatoarea i-a cerut ulterior să șteargă în înregistrarea. Tânăra nu a făcut acest lucru, iar scena a fost postată pe rețelele de socializare, joi, 17 octombrie. În acceași zi, educatoarea și-a dat demisia.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Până atunci însă, femeia a continuat să vină la serviciu și să lucreze cu preșcolarii. La data de 18 octombrie, polițiștii au mers la grădiniță pentru a face cercetări pentru purtare abuzivă.
Fetița alături de părinții săi, dar și educatoarea sunt așteptați la ore de consiliere, la grădiniță.
Femeia, în vârstă de 68 de ani, a fost educatoare toată viața, însă odată ieșită pensie, a continuat să își desfășoare activitatea în învățământul preșcolar.
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News