O cutie de carton abandonată pe o stradă din Sibiu a pus pe jar polițiștii, ISU și pirotehniștii
O cutie de carton observată, marţi, în spatele unui bloc de locuinţe din municipiul Sibiu, a mobilizat polițiștii, echipaje ale ISU și specialiștii pirotehniști ai SRI.
"În urma unui apel 112 prin care a fost sesizată prezenţa unei cutii din carton abandonate în spatele unui bloc de pe strada Siretului din municipiul Sibiu, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a dislocat de urgentă la faţa locului echipaje din sistemul de ordine şi siguranţă publică şi poliţie rutieră, în vederea izolării perimetrului zonei, evaluării riscurilor şi luării tuturor măsurilor pentru protejarea populaţiei", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, potrivit Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, la faţa locului a fost solicitată intervenţia unei autospeciale de pompieri şi a unei ambulanţe, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă.
De asemenea, a fost solicitată prezenţa specialiştilor SRI pentru efectuarea controlului pirotehnic.
Ulterior, poliția a anunțat că „în urma verificărilor efectuate de către echipa pirotehnică din cadrul SRI s-a constatat că pachetul în cauză nu prezintă niciun pericol.” În interior se afla un aparat electrocasnic, iar echipele de intervenție s-au retras.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News