Live

O adolescentă de 15 ani din Galați a supraviețuit după ce a căzut de pe un bloc cu patru etaje

Data publicării:
Serviciul de ambulanță. Foto: DSU

O adolescentă de 15 ani a supraviețuit după ce a căzut de pe acoperișul unui bloc cu patru etaje din Galați. La fața locului au ajuns medicii, care i-au acordat primul ajutor și au transportat-o la spital. Anchetatorii încearcă să afle dacă a fost vorba despre un accident sau despre o tentativă de sinucidere.

Incidentul s-a produs luni într-un cartier din Galați. Fata a urcat pe acoperișul blocului și apoi s-a aruncat în gol. Căderea i-a fost atenuată de un copac și a supraviețuit impactului cu solul.

„Victima are 15 ani, a căzut de pe acoperișul unui bloc cu 4 etaje. Ea nu locuiește acolo. În cădere s-a lovit de o creangă, i-a atenuat căderea. A supraviețuit, are un traumatism la coloană și este policontuzionată. A fost transportată la spital”, a declarat Mihai Polinschi, reprezentantul SAJ Galați, potrivit Mediafax.

Conform legii, polițiștii au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă. Anchetatorii încearcă să afle dacă fata de 15 ani a încercat să se sinucidă sau a fost victima unui accident.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a opărit la duș în timp ce se afla în arest. Fusese reținut după ce și-a ucis părinții

Anchetă la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, după ce mama unui bebeluș a distribuit online imagini cu gândaci și mizerie în saloane

Noi informații din ancheta privind campania lui Călin Georgescu. Mai mulți influenceri de pe TikTok sunt audiați

Partenerii noștri