Live

Nume de cod „xht20”: Am mers cu 320 de km/h pe A1 și am dat mită la polițiști

George Costita Data actualizării: Data publicării:
Foto: Turnu cu știri

Valentin-Ștefan Dragnea, fiul liderului PSD, este cunoscut deja ca un mare pasionat de mașini. Mai puțin cunoscute sunt performanțele sale ca șofer, viteza maximă cu care a mers pe drumurile publice și mai ales aventurile sale cu poliția, când a depășit viteza legală.

Cu câțiva ani în urmă, "hxt20", un utilizator activ al unui forum frecventat de fanii bolizilor "tunați", se confesa că a dat șpagă polițiștilor de cel puțin două ori, după ce a fost prins că a trecut pe roșu. El s-a lăudat și cu mai multe abateri săvârșite în trafic: că a circulat de multe ori peste limita regulamentară de viteză, șase amenzi pentru că nu a purtat centura, că rămas fără permis în 2009 sau că a circulat pe A1 cu viteza de 320 de kilometri la oră.

Nu este chiar o surpriză. Mulți tineri teribiliști relatează frecvent astfel de performanțe pe forumurile unde conversează împătimiții mașinilor modificate. Surpriza este că multe dintre elementele furnizate de "hxt20" în postările sale arată că în spatele numelui de utilizator s-ar putea afla Valentin Dragnea.

Fiul lui Liviu Dragnea a început să fie cunoscut pentru pasiunea pentru mașini, după ce a intrat în atenția presei. De altfel, ziariștii din județul Teleorman sunt primii care au scris despre faptul că Ștefan Valentin Dragnea își ține automobilele într-un garaj în care, pentru a se păstra o temperatură ideală pe timp de iarnă, era instalat un calorifer. Dragnea Jr. deține un BMW X5, un VW Golf R, un Audi S3, un Audi A8 sau o Skoda Octavia RS.

VW Golf R este mașina la care fiul liderului PSD ține cel mai mult. Și-a dedicat mult timp și a investit bani grei pentru a o modifica. Jurnaliștii de la Rise Project au dezvăluit, luni, că el ar fi cheltuit 78.000 de euro ca automobilul să devină un bolid de 776 cai putere, iar factura uriașă ar fi fost achitată de firma Tel Drum, în 2010 (FOTOGALERIE).

Imagini cu modelul Volkswagen Golf R au fost postate și pe forumului 4tuning.ro, dedicat pasionaților de mașini. Utilizatorul de care vorbeam la început, „hxt20", a fost un membru activ pe 4tuning.ro, între anii 2009 și 2012.

Mai jos, Valentin Dragnea apare în aceeași mașină.

"hxt20" a postat și anunțuri de vânzare cu piese auto, fotografii cu colecția de machete dar și abaterile săvârșite în trafic și pentru care, de cel puțin două ori, a scăpat „la mica înțelegere". În plus, a mai postat bancuri, teorii ale conspirației cu tuneluri în Munții Bucegi și informația că asculta Michael Jackson.

Lista abaterilor în trafic, detaliată de xht20": „O lună am suferit fără permis”

„Am permisul de aproape 3 ani, la câteva luni după ce am luat permisul, m-a luat radarul pe Iuliu Maniu cu 110km/h. Am reușit să mă înțeleg cu polițistul. La o săptămână după mă duceam până la Slobozia, m-a luat radarul cu 123km/h într-o comună. Trecut de 2 ori pe roșu, prins de poliție, am scăpat la "mica înțelegere". Depășit pe linie dublă continuă, m-am găsit de prieten cu polițistul. 6 amenzi pentru centură. Într-o seară am fost oprit de 5 ori de poliție pentru folia de pe geamurile la Audi. Acum 3 luni am rămas fără permis, 130km/h pe Lascăr Catargiu. Nu am reușit să mă înțeleg cu polițistul => rămas 3 luni fără permis cu posibilitatea să dau examen de reducere a perioadei la 1 lună. O lună am suferit fără permis. Prins de radar am mai fost de 4 ori, dar nu a fost viteză mare. Legat de zgârieturi, no comment”, a dezvăluit "hxt20", pe 10 august 2009, ca răspuns la o postare în care utilizatorii erau întrebați ce fel de șoferi sunt.

Fiind destul de activ sub acel nume de utilizator anonim, a dezvăluit pe forum, de mai multe ori, că este din Alexandria. Ca și Valentin Ștefan Dragnea.

Un alt indiciu este dat o postare din vara lui 2009, când a scris că a petrecut multe weekenduri la „Rio de Giuvărăști", unde dormea „ca un raton leneș". Și Valentin Ștefan Dragnea are bunici la Giuvărăști, în județul Olt. Potrivit Recorder.ro, acesta este satul din care provine Bombonica Prodana, mama lui.

Dar poate cel mai elocvent indiciu care arată că „xht20” = Valentin Ștefan Dragnea este că la o altă întrebare de pe forum, "hxt20" și-a dat de gol numele după ce a postat o fotografie pe site-ul photobucket.ro asociată numeului de utilizator „Ștefan Dragnea".

Inițial, acesta ar fi activat pe forumuri sub numele real. Abia ulterior și-a schimbat numele de utilizator în xht20. În arhivă a rămas însă și primul nume de utilizator, după cum se vede în imaginea de mai jos. 

Și-a dat adresa de email

Faptul că sub pseudonimul "xht20" se ascunde Dragnea Jr. este confirmat și de faptul că, la un anunț în care vindea piese de mașini, și-a publicat adresa de email: student_ul@yahoo.co.uk. Într-un articol publicat în 2013 de TurnucuȘtiri.ro, în dreptul lui Valentin Dragnea este dată tocmai această adresă de email, cu mențiunea că este „fiul jupânului". Aceeași adresă de e-mail este folosită și în corespondența lui Valentin Ștefan Dragnea cu directorul general al Tel Drum, căruia îi cerea bani pentru a-și tuna mașina. 

Faptul că domeniul adresei de email este din Regatul Unit poate fi explicat prin faptul că a făcut studiile în Marea Britanie.

"xht20" a circulat cu 320 de km/h pe drumurile din România

"hxt20" nu s-a lăudat pe internet doar cu lista de abateri în trafic, ci și cu viteza maximă cu care a circulat pe drumurile din țară: 320 de kilometri la oră, pe Autostrada București - Pitești, într-un Lamborghini Superleggera. De asemenea, a atins viteza de 255 km/h, cu un BMW e70 X5 modificat.

Macheta primită cadou de la tatăl lui

Într-o altă postare, el a dezvăluit că a fost pus de mama lui să facă curat și așa a dat peste colecția de machete, dintre care una iese în evidență: a fost primită de la tatăl lui. Este o machetă de BMW Z8 Maisto, primită când avea 16 ani.

Digi24.ro a încercat să-l contacteze pe Valentin Ștefan Dragnea pe mai multe canale, însă fără succes. În cele din urmă, de la secretariatul fermei Romcip ni s-a transmis că „dacă dumnealui crede că este necesar vă contactează".

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Raluca Turcan: Dragnea Junior, finanțat de multinaționalele pe care le atacă „ultra-populistul Liviu Dragnea”

Fiul lui Liviu Dragnea și-a stabilit domiciliul într-o casă parohială din București. Cu voia BOR

Ce spune Dragnea când e întrebat de preluarea patrimoniului Tel Drum de către fiul său

Administratorul fermei de porci deținute de fiul lui Dragnea, trimis în judecată

Partenerii noștri