Live

DIICOT: Au fost ridicate probe din domiciliul lui Gheorghe Dincă. Procurorii încă fac cercetări

Data actualizării: Data publicării:

A treia zi de verificări extinse efectuate de echipe complexe de polițiști și procurori DIICOT s-a încheiat, duminică, după ce au fost ridicate noi probe ce urmează să fie analizate. Este vorba despre probe din podul casei, dar și despre hainele care, la prima analiză, nu sunt ale Luizei. 

DIICOT anunţă că au continuat activitățile de cercetare în dosarul cauzei, între care și cele de la domiciliul lui Gheorghe Dincă, în urma cărora au fost identificate și ridicate mai multe categorii de urme criminalistice, ce urmează a fi analizate.

"Activitățile de cercetare și căutare în locuința, în dependințele, în autoturismul și în autoutilitara inculpatului nu au fost finalizate, urmând a fi continuate și în cursul zilelor următoare, în mod neîntrerupt, în prezenta inculpatului și a avocatului său.

Menționăm că activitățile de cercetare și căutare care nu presupun prezența inculpatului sunt încă în desfășurare", precizează DIICOT într-un comunicat.

După ce a participat la perchezițiile locuinței sale din Caracal, Gheorghe Dincă este dus în Arestul IPJ Olt, unde își va petrece noaptea.

Luni vor fi reluate verificările la locuința unde Gheorghe Dincă a spus că le-a omorât pe Alexandra și pe Luiza.

Editare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Primarul din Crevedia, Florin Petre, arestat 30 de zile pentru trafic de persoane după ce a exploatat un bărbat cu handicap la ferma sa

DIICOT deschide dosar penal privind alegerile prezidențiale. Ce infracțiuni sunt cercetate

Partenerii noștri