Live

Nicușor Dan: Veștile pentru Capitală nu sunt deloc bune. Grupurile politice din CGMB să propună un buget și să-și asume tăierile

Data actualizării: Data publicării:
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan spune că veștile pentru București nu sunt „deloc bune” după ce parlamentarii au votat joi bugetul pentru 2022. Foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan spune că veștile pentru București nu sunt „deloc bune” după ce parlamentarii au votat joi bugetul pentru 2022. Edilul susține că bugetul Capitalei a rămas la nivelul din 2021, adică 10 miliarde de lei, și cere grupurilor politice care formează consiliul general „să propună un buget” și „să-și asume tăierile”.

„În ciuda tuturor demersurilor pe care le-am făcut în ultimele două luni, Bucureștiul a rămas cu același buget din 2021 – 10 miliarde de lei, dintre care 4 miliarde pentru Primăria Capitalei și 6 miliarde pentru primăriile de sector. Cu un astfel de buget, cu prețurile care au explodat în sectorul energetic și cu zero compensare guvernamentală pentru asta, va fi imposibil pentru PMB să acopere nevoile Capitalei la nivelul anului curent”, a anunțat joi pe Facebook Nicușor Dan.

Acesta cheamă partidele cu reprezentare în Consiliul General al Capitalei să vină cu o propunere concretă de buget local.

„Mai direct și mai simplu spus, să arate clar de unde și cât să tăiem. La urma-urmei, CGMB va trebui să voteze bugetul Capitalei, așa că rog grupurile politice să propună direct acest buget și să-și asume tăierile necesare”, mai spune primarul general.

El adaugă că în lunile următoare ar vrea să aibă o dezbatere foarte serioasă despre finanțarea Bucureștiului în anii care urmează: „Vrem să avem un buget de subzistență sau un buget de dezvoltare pentru București? Lăsăm Bucureștiul să se târâie cum poate sau schimbăm lucrurile cu adevărat? E vorba totuși de Capitala României și motorul ei economic, nu de una dintre miile de localități ale țării”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan spune că a decis cu cine votează la prezidențiale: „Eu tot timpul am votat util”

Nicuşor Dan: Modul în care se va desfăşura acest al doilea mandat depinde de votul bucureştenilor la referendum

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Partenerii noștri