Nicuşor Dan: Tot ce înseamnă Sectorul 2, 3, 4, adică 50 la sută din populaţie, suferă de lipsa apei calde
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că sunt probleme cu apa caldă în Bucureşti deoarece două din cele 4 CET-uri se află în revizie şi că recent a mai apărut o avarie, dar care va fi rezolvată în cel mult două zile. Nicuşor Dan a adăugat că iarna care tocmai a trecut a fost mai bine din punctul de vedere al încălzirii.
„Sistemul de termoficare are două componente, producţia şi transportul. Ministerul Energiei se ocupă prin Elcen de producţie, noi ne ocupăm de transport. Pentru că instalaţia este veche, în cursul verii cele 4 mari CET-uri intră în revizie. În momentul ăsta sunt două din patru în revizie şi ar fi trebuit să funcţionăm cu două, cea din vest şi cea din sud. Din păcate, la CET Sud a apărut o avarie care durează cam de o săptămână şi din cauza asta ei au nişte cazane mai mici care furnizează cât de cât apă caldă, dar mult mai puţin decât ar furniza centrala în regim normal (...) Tot ce înseamnă Sectorul 2, 3, 4, ceea ce înseamnă 50 la sută din populaţie suferă de lipsa apei calde. Au remediat şi acum a apărut o nouă avarie, speranţa e că într-o zi, două, se remediază. În intervalul aprilie-octombrie trebuie ca cele 4 CET-uri să îşi facă reviziile”, a declarat Nicuşor Dan, luni seară, la B1TV, relatează News.ro.
Nicuşor Dan s-a referit şi la şantierele din Bucureşti, pentru repararea reţelei de termoficare.
„Continuăm trei şantiere pe care le-am început anul trecut: Ferentari, pe care o să-l şi terminăm după doi ani de când l-am început, e un şantier la Orăşelul Copiilor şi mai avem un şantier în Pantelimon. Astea se vor termina anul ăsta. Apoi avem vreo 12 şantiere pe care le finanţăm din fonduri europene, din POIM. Din cei 200 de kilometri îi începem… s-au semnat contracte la finele anului trecut, s-a făcut proiectarea şi acum, din iunie, lucrările vor începe în 12 şantiere. Mai e un şantier special finanţat cu bani de la Ministerul Dezvoltării, care e pe bulevardul Timişoara. În Sectorul 6 tot timpul sunt probleme şi lucrarea asta e importantă. Şi în afară de asta mai sunt câteva… Compania noastră, Termoenergetica, face lucrări de reparaţii pe magistrale cu firme cu care este în contract. Acestea sunt toate lucrările care vor fi în acest interval, până în octombrie”, a precizat edilul.
Întrebat în ce măsură ne apropiem de remedierea ţevilor, Nicuşor Dan a explicat că deja în iarna care tocmai a trecut a fost mai bine din punctul de vedere al termoficării.
„Noi deja în iarna care a trecut am stat mai bine decât în iarna care a fost înainte şi asta o zic şi oamenii. Pe de altă parte, sunt şi cifre care ne spun că am pierdut mai puţină apă caldă. Asta înseamnă că presiunea a fost mai mare şi căldura a ajuns la toată lumea. Am avut cea mai geroasă iarnă, a fost luna februarie şi a fost o perioadă importantă din luna februarie în care nu au fost probleme cu sistemul de încălzire. A folosit foarte mult şi centrala pe care am pus-o în Titan. Suntem mai bine. N-o să mai fie această problemă când atât noi o să reparăm acele zone sensibile, cât şi Elcenul, cu bani europeni din fondul de modernizare, o să-şi modernizeze centralele de producţie. Din punct de vedere financiar situaţia e stabilă şi putem să facem planuri să accesăm fonduri europene”, a concluzionat Nicuşor Dan.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News