Live

Nicuşor Dan: Problemele cu apa caldă se vor reduce treptat, însă nu vor dispărea complet

Data actualizării: Data publicării:
Primarul general Nicușor Dan. Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Problemele cu apa caldă se vor reduce treptat, însă nu vor dispărea complet, întrucât persistă de cel puţin 10 ani, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El spune că anul acesta se vor înlocui mai mulți kilometri de conducte decât în anii trecuți.

„Problemele cu apa caldă o să se reducă treptat, dar ele nu vor dispărea cu totul, pentru că problema cu apa caldă este de cel puţin 10 ani şi intensitatea ei a crescut şi s-a accentuat în ultimii 3-4 ani, pe măsură ce investiţiile alea nu s-au realizat şi pe măsură ce conductele nu au fost schimbate în ritmul în care ar fi trebuit. (...) Avem şantierul din zona Olteniţei, avem şantierul din zona Ferentari, avem şantierul din zona Mihalache, şantierul din zona Pantelimon. (...) În cele patru şantiere se pune conductă preizolată”, a declarat Nicuşor Dan mioercuri seară la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.

Edilul Capitalei a mai adăugat că Termoenergetica face reparaţii obligatorii pe 50-100 de metri şi este mai bine ca acestea să fie făcute vara, nu iarna.

„Din punctul de vedere al afectării bucureştenilor, suntem acum într-un punct critic, pentru că, pe de o parte, în iulie, lună de vacanţă, am decis să facem aceste lucrări de intervenţii. Pe de altă parte, este o revizie la CET Sud şi CET Progresu, pe conducta care uneşte CET Progresu de CET Sud există, de asemenea, nişte avarii, care nu au putut să fie prevăzute”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a anunțat că va fi montată o centrală provizorie la Titan.

„În iarna care urmează o sa avem montată o centrală provizorie la Titan. Marea suferinţă este pe latura de est, adică cu plecare de la CET Sud din zona Vitan, până în zona Aviaţiei, acolo este marea suferinţă dintotdeauna şi la mijlocul distanţei, unde era CET Titan în perioada comunistă, punem o centrală provizorie, urmând ca mai multe companii care ţin de Ministerul Energiei să pună o centrală definitivă; deci, noi o să fim cu centrala provizorie până când se instalează centrala definitivă. În sfârşit, am atribuit pe contracte private lucrări mari de înlocuire de conductă. Am avut puţin ghinion cu războiul din Ucraina, care a întârziat livrarea de conductă, dar anul acesta o să facem mai mulţi kilometri decât s-au făcut anii precedenţi”, a adăugat Nicuşor Dan.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri