Live

Nicușor Dan: „În 2-3 ani căldura și apa caldă nu vor mai fi o preocupare pentru bucureșteni. Iarna asta va fi mult mai bine”

Data publicării:
Foto: Getty Images

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi, la Prima News, că momentul în care căldura şi apa căldă nu vor mai fi o preocupare pentru bucureşteni o să fie în doi, trei ani de acum, dar momentul în care nu o să mai fie avarii este mai îndepărtat. De asemenea, edilul a mai adăugat că „în iarna aceasta va fi mult mai bine”, potrivit News.ro.

Primarul Capitalei a declarat că „iarna trecută nu au existat oameni care să stea fără căldură mai mult de două sau trei zile”.

„Au existat avarii, dar nu acele avarii mari, sistematice, uriaşe, pe care să nu poţi să le rezolvi”, a spus primarul, explicând că acesta este „rezultatul unei politici dezastruoase de 30 de ani”.

Nicuşor Dan a spus că în această vară au avut avarii Sectoarele 2,3 şi 4, unde locuitorii au stat fără apă caldă o perioadă de mai mult de 20 de zile.

„E mai bine să nu ai 20 de zile apă caldă vara decât să nu ai 20 de zile cădură iarna. Acolo era un nod, în strada Releulului, unde nu s-a intervenit de 55 de ani. Exista riscul, dacă nu intervenim, să se rupă în iarnă şi am decis să intervenim în vara asta, cu consecințele pentru cetăţeni. Asta este politica reală în beneficiul cetăţenilor. Există progrese, în zona Ferentari, unde am terminat lucrările, iar în asta nu au mai fost probleme şi sunt şi alte zone”, a spus Nicuşor Dan, precizând că iarna aceasta va fi mult mai bine decât cea trecută.

„Momentul în care căldura şi apa căldă nu o să mai fie o preocupare pentru bucureşteni o să fie în doi trei ani de acum. Momentul în care nu o să mai fie avarii este mai îndepărtat”, a mai spus primarul.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vântul puternic a doborât 82 de copaci în Bucrești. 69 de autoturisme au fost avariate

Băiat de 18 ani, înjunghiat de un tânăr în Sectorul 5 al Capitalei. Agresorul a fost arestat preventiv

Bilete mai scumpe la metrou începând cu 1 ianuarie: Cât ar urma să coste o călătorie. Propunerile Metrorex

Nicușor Dan, despre candidatura lui Crin Antonescu: „E o decizie pe care au luat-o, foarte bine, eu mi-o mențin pe a mea”

Partenerii noștri