Live

Nicolae Ciucă discută cu sindicaliștii din educație și sănătate despre problemele care au dus la declanșarea grevelor

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă se întâlnește vineri cu reprezentanții sindicatelor din educație și din sănătate, pentru a discuta problemele care i-au determinat să declanșeze greve.

Prima întâlnire are loc la ora 10.00, cu reprezentanții Federației Sanitas din România și ai Federației Solidaritatea Sanitară din România. La sfârșitul lunii decembrie ei au organizat grevă japoneză în spitale, din cauza majorărilor salariale care nu se acordă uniform.

Întâlnirea cu reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, ai Federației Naționale Sindicale Alma Mater și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ are loc de la ora 11.00.

„În privința grevei de avertisment a angajaților din învățământul preuniversitar, desfășurată în data de 19 ianuarie, îmi exprim încrederea că profesorii, învățătorii și educatorii vor continua să pună în prim plan interesul copiilor, chiar dacă apreciem revendicările ca fiind pe deplin justificate. Recunoaștem și susținem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanța educației, cât și starea actuală a sistemului de învățământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creșteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor”, a transmis miercuri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu spunea că la momentul rectificării bugetare, în condițiile creșterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluții de acoperire a obligațiilor asumate.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sindicaliști: Politicile de austeritate bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă soluţii superficiale şi dăunătoare

Volkswagen a ajuns la un acord cu sindicatul pentru a elimina 35.000 de locuri de muncă în Germania

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

Nicolae Ciucă, după anularea prezidențialelor: Să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate. Apel către forțele politice responsabile

Partenerii noștri