Mitingul diasporei. Fetiță transportată în stare de inconștiență la spital, din cauza gazelor
O adolescentă a fost transportată la spital în stare de inconștiență la spital după ce a inhalat gaze lacrimogene, potrivit relatărilor de la fața locului.
„Copila asta tocmai a fost adusă pe braţe, nu mișcă, nu e conștientă, după ce și-a luat de la slugile pesedelei o doză de gaze. Slugi, slugi, capete goale, nimicuri, nimicuri!”, transmite jurnalista Ella Moroiu, pe Facebook.
Potrivit acesteia, fetița a fost transportată în stare de inconștiență la spital. Ea a mai spus că a pierdut șirul de gaze lacrimogene împrăștiat de jandarmi asupra oamenilor. De asemenea, sute de oameni sunt la farmaciile din zonă și își cumpără măști chirurgicale.
Cel puțin 40 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. De altfel, majoritatea oamenilor ne-a transmis că jandarmii au făcut abuz de gaze lacrimogene și s-au plâns că aceștia nu au fost în stare să extragă din mulțime persoanele care incitau la violență.
Românii din ţară şi din străinătate s-au mobilizat pentru a participa la mitingul de astăzi din Piaţa Victoriei din Capitală. Ei cer demisia Executivului, nemulţumiţi de modul de guvernare al social-democraţilor şi de decizile luate de aceştia privind legile justiţiei şi Codurile penale, de demiterea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, de gafele premierului Viorica Dăncilă şi de faptul că liderul PSD Liviu Dragnea se află la conducerea Camerei Deputaţilor în pofida faptului că a fost condamnat la închisoare.
www.digi24.ro vă ține azi la curent cu toate evenimentele legate de protest, atât pe site, cât și pe pagina de Facebook a Digi24, unde puteți vedea transmisiuni LIVE din Piața Victoriei pe tot parcursul zilei.
Citiţi şi:
VIDEO. Un jandarm golește o butelie cu gaze lacrimogene în Piața Victoriei
Adevăratul motiv pentru care Dragnea se teme de mitingul diasporei
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News