Live

Mircea Geoană: România nu a fost niciodată în istoria sa modernă aşa de relevantă strategic cum este acum

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Geoană, alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg şi preşedintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi că România nu a fost niciodată în istoria sa modernă atât de relevantă strategic cum este acum, în contextul actualului război din Ucraina.

„România nu a fost probabil niciodată, în istoria noastră modernă, atât de relevantă strategic cum este acum. Acum 18 ani aderam la NATO. O să fim în continuare cheie şi ancoră în NATO şi în Uniunea Europeană, dar avem o obligaţie să investim ca această relevanţă strategică să se transfere şi în relevanţă geoeconomică, dezvoltare şi prosperitate, iar oraşele inteligente, localităţile, comunităţile care sunt dinamice şi care îşi înţeleg şi vulnerabilităţile, dar şi potenţialul sunt cheia acestui succes”, a declarat Geoană, citat de Agerpres.

Într-un mesaj transmis online participanţilor la o gală organizată joi la Palatul Parlamentului, Geoană i-a încurajat pe liderii de la nivel naţional şi local, pe liderii din afaceri, pe cei din mediul academic şi din mediul civic, pe românii de acasă şi din străinătate să găsească răspunsuri la problemele legate de securitate, dar care sunt legate şi de dezvoltare economică şi de accelerarea digitalizării, de creşterea rezilienţei şi de „punerea întregului potenţial al României, mai bine, la muncă”.

„Ştiţi cu toţii că aici, la NATO, ne confruntăm cu cea mai severă criză de securitate din ultimele decenii şi cu toţii ne uităm cu îngrijorare, cu mânie şi cu preocupare la războiul pe care Putin l-a declanşat împotriva vecinului nostru, Ucraina. În timp ce ne concentrăm să ne apărăm aliaţii şi să susţinem Ucraina, nu trebuie să uităm că în paralel cu acest conflict revoluţia tehnologică continuă şi anticipăm că această revoluţie să fie accelerată de acest conflict cu implicaţii şi proporţii importante”, a mai spus Geoană.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

Partenerii noștri