Live

Ministrul de Interne din Ucraina a venit în România. Este prima vizită la acest nivel în ultimii 20 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Cei doi au discutat despre combaterea traficului de persoane, arme şi droguri, dar şi despre sprijinul oferit Ucrainei de la debutul războiului. Sursa foto: MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, la sediul MAI, cu omologul său ucrainean, Ihor Klymenko, în prima vizită a unui ministru de interne din Ucraina în ultimii 20 de ani. Cei doi au discutat despre combaterea traficului de persoane, arme şi droguri, dar şi despre sprijinul oferit Ucrainei de la debutul războiului, a transmis Ministerul român de Interne într-un comunicat de presă.

„Vizita de lucru a unui ministru al Afacerilor Interne din Ucraina, prima în România după mai mult de 20 de ani, s-a desfăşurat la împlinirea unui an de la un alt moment marcant al relaţiei bilaterale dintre România şi Ucraina, respectiv prima şedinţă comună a celor două Guverne. Discuţiile se înscriu în direcţia politică deschisă prin Declaraţia din 10.10.2023 semnată de preşedinţii Iohannis şi Zelenski privind progresul relaţiilor dintre cele două ţări către un parteneriat strategic şi constituie o continuare firească a aspectelor stabilite prin Declaraţia comună a Prim-Miniştrilor României şi Ucrainei din 18 octombrie 2024 şi prin Acordul de cooperare în domeniul securităţii, (Washington, 10 iulie 2024) şi au urmărit consolidarea colaborării în domenii cheie de interes reciproc precum combaterea traficului de persoane, droguri şi arme, a migraţiei ilegale, cooperare poliţienească, schimburi de informaţii şi experienţă pentru creşterea nivelului de siguranţă publică generală în contextul războiului din Ucraina, intervenţia în situaţiile de urgenţă, circulaţia persoanelor şi a mijloacelor de transport peste frontieră”, a precizat MAI, sâmbătă, în comunicatul de presă.

La începutul întâlnirii, ministrul Klymenko a transmis mulţumiri României pentru sprijinul substanţial acordat încă din prima zi a războiului şi aprecieri faţă de eforturile MAI de a acorda asistenţă umanitară de urgenţă milioanelor de ucraineni care au trecut graniţa pentru a se refugia din calea acestuia.

Cooperare la frontieră

Ministrul Afacerilor Interne român a evidenţiat că prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere reprezintă o prioritate a MAI.

„Riscurile crescute generate de traficul de migranţi, traficul de persoane, traficul ilicit de arme de foc, traficul de droguri, terorism şi alte infracţiuni grave, necesită o coordonare şi o cooperare operaţională strânse. Partenerul de discuţie a transmis asigurări că aceste aspecte se află şi în atenţia MAI ucrainean”, a mai transmis MAI.

Cătălin Predoiu a prezentat pe scurt demersurile întreprinse de România pentru creşterea conectivităţii şi facilitarea tranzitului la frontiera comună România-Ucraina, cu asigurarea măsurilor de securitate corespunzătoare. Acestea aduc o contribuţie semnificativă la asigurarea rezilienţei economice a statului ucrainean şi reduc efectele războiului asupra securităţii alimentare globale.

„A fost punctat şi dialogul consistent, la toate nivelurile, între structurile celor două Ministere, precum şi perspectivele intensificării acestuia în următoarea perioadă. Un exemplu în acest sens, este reprezentat de consolidarea cadrului juridic bilateral de cooperare prin semnarea, cu ocazia vizitei, a Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor situaţiilor de urgenţă.”

10 milioane de ucraineni au tranzitat România

Cei doi miniştri au discutat şi despre ajutorul acordat structural de România refugiaţilor ucraineni, în contextul în care, de la începutul războiului, „prin ţara noastră au tranzitat fără incidente peste 10 milioane de cetăţeni ucraineni, din care peste 82 de mii au rămas pe teritoriul român, 146 au cerut azil şi peste 100 de mii au solicitat diverse forme de protecţie internaţionale, formalităţi executate de instituţiile MAI cu succes şi fără incidente”, a mai transmis MAI.

În cadrul întrevederii, ministrul român a evidenţiat faptul că în perspectivă, după încheierea războiului, România trebuie şi are capacitatea să joace un rol important în procesul de reconstrucţie al Ucrainei, prin investiţii şi organizarea de centre de suport logistic în apropierea frontierelor pentru operaţiunile de reconstrucţie din Ucraina, poziţia ţării noastre fiind strategic avantajoasă din acest punct de vedere.

Acord pentru ajutor reciproc în situații de urgență

La încheierea discuţiilor în plenul delegaţiilor, cei doi miniştri au semnat Acordul privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor situaţiilor de urgenţă. Prin acest document s-a creat cadrul juridic bilateral necesar pentru ca România şi Ucraina să îşi acorde ajutor reciproc, la cerere, în cazul iminenţei /producerii unei situaţii de urgenţă.

Acordul vine şi mai mult în sprijinul autorităţilor ucrainene întrucât va permite trimiterea în Ucraina, la solicitarea acesteia, a unor echipe de acordare a ajutorului, a echipamentelor necesare, precum şi desfăşurarea oricăror tipuri de acţiuni de răspuns, transferarea de expertiză, realizarea de operaţiuni de căutare şi salvare, care au ca scop salvarea de vieţi omeneşti, protejarea sănătăţii publice, limitarea pagubelor materiale şi a valorilor culturale.

„La finalul întrevederii, cei doi miniştrii au avut o şedinţă tête-à-tête de aproximativ 15 minute, în care au discutat aspecte care ţin de competenţa celor două ministere. Întâlnirea de lucru s-a încheiat cu un prânz oficial oferit de ministrul român, delegaţia ministerială română fiind compusă din Beatrice Drăghiciu, consilier de stat în cabinetul guvernamental al viceprim-ministrului, Bogdan Despescu, Raed Arafat, Cătălin Necula, secretari de stat în Ministerul Afacerilor Interne şi Nuşa Coman, director general în Ministerul Afacerilor Interne”, mai precizează comunicatul.

Editor : Iulia Bălăianu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Decizia e la UEFA! Ce se întâmplă după ce Dan Șucu a devenit finanțator în Italia și a cumpărat-o pe Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a atacat Rusia cu zeci de rachete și de drone. Incendiu la o rafinărie din Rostov

Regatul Unit va furniza Ucrainei echipamente militare în valoare de 225 de milioane de lire sterline

NYT: Cât câștigă Phenianul de pe urma alianței cu Moscova. Și ce riscă Kim Jong-un

Șeful NATO l-a primit pe Zelenski la reședința sa de la Bruxelles, la o reuniune cu lideri europeni. Klaus Iohannis nu a fost invitat

Partenerii noștri