Live

Video Ministrul Mediului, după ce a fost primit cu vin, pâine și sare într-o comună afectată de inundații: „Nu pot să fiu nepoliticos”

Data publicării:
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, primit cu pâine, sare și vin în comuna Ighiu, comună din județul Alba afectată de inundațiile din iunie. Foto: captură video Alba24

După ce a fost primit cu pâine, sare și vin în una dintre comunele cele mai afectate de inundații, ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că nu a putut refuza autoritățile locale din Ighiu, Alba, pentru că „nu pot să fiu nepoliticos”. „Dacă m-ar fi întrebat înainte, i-aș fi rugat să nu mă aștepte cu niciun fel de festivism”, a afirmat Fechet, la Digi24.

„În comuna respectivă din Alba au fost inundații în intervalul 11-12 iunie, deci acum aproape trei săptămâni. Am considerat să fie acolo, cum am fost și în județul Hunedoara și în Arad, unde s-au petrecut astfel de calamități.

Am stat de vorbă cu oamenii, m-am asigurat că toate forțele de ordine ale ANAR-ului lucrează, m-am asigurat că, spre exemplu, în comuna Ighiu, unde au fost inundații și în 2018, 2020 și 2023, și unde am stat foarte mult de vorbă cu autoritățile locale, vom demara de urgență lucrări hidrotehnice, cel puțin în intravilanul localității, pentru început”, a afirmat ministrul Mediului.

Întrebat cine a avut ideea primirii cu pâine și sare, Fechet a răspuns: „Eu nu pot să fiu nepoliticos. Este o tradiție locală. Trebuia să aleg între situația în care aș fi jignit autoritățile locale urcându-mă înapoi în mașină sau să fac cale întoarsă și situația în care am acceptat că, din punctul de vedere al tradițiilor locurilor respective, este un lucru care se întâmplă la sosirea unui demnitar”.

„Ceea ce pot să vă spun este că, dacă m-ar fi întrebat înainte, i-aș fi rugat să nu mă aștepte cu niciun fel de festivism. Oamenii sufereau și tocmai din acest motiv aproape toată ziua respectivă mi-am petrecut-o alături de oamenii afectați de inundații și alături de autoritățile locale. Dincolo de acel scurt eveniment de două minute din multele ore petrecute acolo, eu am plecat mulțumit pentru că am lăsat o problemă rezolvată. Dacă peste doi ani vor avea viituri din nou, oamenii nu vor mai suferi pentru că până atunci vom termina lucrările hidrotehnice despre care v-am spus”, a mai adăugat ministrul.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic promulgat de Klaus Iohannis

Jandarmii din Alba au deblocat din nămeţi o maşină în care se aflau doi adulţi şi un copil de 2 ani

Imagini apocaliptice. Cel mai puternic ciclon din 1934 a lovit teritoriul francez Mayotte. Numărul morților, necunoscut

O femeie din Alba a fost înșelată cu 25.000 lei, prin metoda „Accidentul”. Ce recomandări au polițiștii în astfel de situații

Partenerii noștri