Ministrul Finanțelor a semnat acordul de împrumut PNRR cu Comisia Europeană, de 15 miliarde de euro. Prima tranșă, aproape 2 mld. euro
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a semnat vineri acordul de împrumut prin Mecanismul de Redresare și Reziliență încheiat între Comisia Europeană și România, în valoare de aproximativ 15 miliarde de euro. Banii vor veni în 10 tranșe, iar prima rată va fi de aproape 2 miliarde de euro, anunță Ministerul Finanțelor.
Împrumutul va fi folosit pentru finanțarea deficitului bugetului de stat şi pentru refinanţarea datoriei publice guvernamentale, pe baza cheltuielilor bugetare efectuate pentru reformele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Sumele vor fi disponibilizate în 10 rate, în baza îndeplinirii de către partea română a jaloanelor și țintelor prevăzute în reformele și investițiile asociate împrumutului, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanțe.
Comisia Europeană va disponibiliza o prefinanţare de 13% din împrumut (circa 1,94 miliarde de euro), după intrarea în vigoare a Acordului.
„Am făcut un pas important pentru ca România să primească primii bani prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Este vorba de aproximativ 15 miliarde de euro aferente cheltuielilor bugetare necesare pentru reformele şi investiţiile prevăzute în PNRR. Acum urmează ca Ministerul Finanţelor să încheie un Acord subsidiar cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în aplicarea prevederilor Acordului de împrumut, inclusiv monitorizarea atingerii jaloanelor şi a ţintelor şi întocmirea raportărilor solicitate de Comisia Europeană”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, potrivit comunicatului.
Perioada de disponibilitate a împrumutului este 31 decembrie 2026, iar fiecare tragere, inclusiv prefinanţarea, va avea o maturitate de 30 de ani de la data disponibilizării, din care o perioadă de graţie de zece ani. Rambursarea se va face în rate egale pe perioada rămasă până la maturitate.
România beneficiază prin PNRR de aproximativ 29,18 miliarde de euro, dintre care 14,24 miliarde de euro grant şi restul împrumut.
Editor : Bogdan Păcurar
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News