Live

Cele două numere de telefon unde pot suna rudele pacienților de la „Matei Balș”. LISTA spitalelor unde au fost duși bolnavii

Data actualizării: Data publicării:
Forțe de ordine la poarta Institutului Matei Balș. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Autoritățile au anunțat două numere de telefon unde rudele celor 102 pacienți de la Matei Balș pot suna pentru informații, după incendiul în care au murit patru persoane.

Cele două numere disponibile pentru aparținători sunt: 021.2069398 și 021.2648515.

Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu.

LISTA spitalelor:

11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București

5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București

6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”

4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”

5 pacienți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”

3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2

4 pacienți la Spitalul „Witting”

4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”

1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”

3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”

7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca


"Nu e o dimineață deloc bună. Avem patru victime. Transmit condoleanțe familiilor victimelor. Au fost patru saloane afectate la parterul pavilionul. Practic toată clădirea e afectată de fum, dar incendiul a afectat patru saloane. (...) În acest moment se investighează. Primul apel a fost transmis prin 112 la 5.05. La 5.13 au ajuns primele echipaje și s-a activat planul roșu. (...) Sunt în dialog permanent cu premierul încă de la 5.43, când m-a sunat dl. Arafat. În acest moment, cel mai important lucru e să salvăm toți pacienții Noi vom comunica imediat un număr de telefon unde pot suna aparținătorii, imediat ce vom avea lista celor 102 persoane", a declarat ministrul de Interne Lucian Bode, scrie Mediafax.

El a spus despre intervenția echipajelor de pompieri că "au limitat o catastrofă".

Incendiul a izbucnit vineri dimineaţă într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş. Au fost evacuaţi în jur de 120 de pacienţi. Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el.

La momentul transmiterii știrii, rudele și aparținătorii pacienților au venit în fața spitalului pentru a se interesa de starea acestora.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Crin Atonescu îi atacă pe liderii PNL: E o formă de mediocritate și chiar impostură, inclusiv a candidatului la prezidențiale

Gorghiu, după investigația privind averea primarului din Sinaia: „E foarte posibil să se sesizeze DNA. Nu le dau eu teme la televizor”

Bode: PNL poate câștiga alegerile locale din 9 iunie. Intrăm cu o forță cum nu am mai avut

Bode: Am sesizat Curtea de Arbitraj a PNL cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu

Partenerii noștri