Live

Ministrul Afacerilor Interne, la ONU: În România, combaterea traficului de droguri este o prioritate națională

Data publicării:
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a evidenţiat, vineri, la evenimentul ONU "The Way Forward: The Road to 2029", importanţa abordării globale unitare în lupta împotriva traficului de droguri, arătând că pentru România combaterea acestui flagel, o ameninţare gravă la adresa securităţii şi sănătăţii, este o prioritate la nivel naţional.

Potrivit unui comunicat al MAI, evenimentul a fost organizat, la Viena, în cadrul segmentului ministerial al Comisiei ONU privind stupefiantele, cel mai important format de lucru la nivel global privind elaborarea de strategii şi politici referitoare la combaterea fenomenului drogurilor.

"Particularităţile acestui fenomen, strâns legate de alte infracţiuni grave comise de grupările de crimă organizată, necesită o abordare inovativă a agenţiilor de aplicare a legii, cu accent pe destructurarea reţelelor criminale şi identificarea şi confiscarea banilor proveniţi din infracţiuni. Având în vedere caracterul transnaţional al traficului de droguri, statele, alături de alţi actori relevanţi precum organizaţiile internaţionale şi societatea civilă, trebuie să implementeze acţiuni coordonate, capabile să ofere răspunsuri rapide şi eficiente la provocările existente", a punctat ministrul, citat în comunicat.

El a precizat că ţara noastră a dezvoltat o abordare modernă, echilibrată, bazată pe nevoile identificate în practică, în acord cu Convenţiile ONU în domeniul drogurilor şi cu Strategia UE în materie de droguri.

Potrivit comunicatului MAI, o atenţie deosebită este acordată prevenirii, prin elaborarea unor campanii inovative adresate tinerilor în vederea conştientizării riscurilor cauzate de consumul de droguri. Astfel, prin dezvoltarea de parteneriate şi susţinerea activităţii reprezentanţilor societăţii civile, România a reuşit să dezvolte un sistem eficient, capabil să sprijine activitatea de prevenire, cu accent pe respectarea drepturilor omului şi înţelegerea nevoilor tinerilor.

Ministrul de Interne a menţionat că România susţine o serie de iniţiative precum Alianţa europeană privind porturile, lansată de Comisia Europeană la data de 24 ianuarie, şi Coaliţia globală împotriva ameninţărilor reprezentate de drogurile sintetice, demers al SUA ce are ca scop stimularea acţiunilor în sfera combaterii ameninţării reprezentate de aceste stupefiante la adresa sănătăţii publice şi a securităţii globale. Aceste acţiuni denotă interesul pe care România îl acordă cooperării la nivel regional şi global în ceea ce priveşte fenomenul drogurilor, a indicat el.

Participanţii la eveniment au susţinut, în unanimitate, importanţa cooperării la nivel global şi a valorificării instrumentelor de lucru existente în vederea combaterii şi prevenirii traficului şi consumului de droguri.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiștii olandezi au descoperit la o percheziție un pitic de grădină făcut din droguri. „Până și piticul era șocat”

Operaţiunea „BLIZZARD”: Trafic de droguri și arme prin firme de coletărie, arestări și sute de kilograme de droguri confiscate în 2024

SUA s-au opus, prin veto, adoptării unei rezoluții care cerea încetarea focului în Gaza, prezentată în Consiliul de Securitate al ONU

Un convoi umanitar ONU a fost atacat „cu violență” în Fâșia Gaza. Aproape 100 de camioane care transportau alimente au fost jefuite 

Partenerii noștri