Live

Ministerul Educației: Noile teste de salivă vor fi distribuite, marți, școlilor. Sunt ambalate în kituri individuale

Data publicării:
Teste de salivă livrate către școli. Foto: Guliver/GettyImages

Peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în acest weekend în depozitele inspectoratelor școlare. Acestea sunt ambalate în kituri individuale sau de câte două și vor fi distribuite școlilor marți, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion.

Potrivit acestuia, 10.540.000 de teste rapide COVID destinate preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ au ajuns în depozitele Inspectoratelor şcolare, urmând ca marţi sau miercuri să înceapă testările.

„În cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, în depozitele Inspectoratelor şcolare au fost primite 10.540.000 de teste rapide (de saliva - n.r.) destinate preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ.

Acestea sunt ambalate în kituri individuale sau de câte două. Marţi, acestea vor fi distribuite beneficiarilor, urmând a fi utilizate de îndată. În consecinţă, prima testare din săptămâna viitoare se va putea realiza marţi sau miercuri", a informat, duminică, Sorin Ion, potrivit Agerpres.

Procesul de achiziţie a 18.500.000 de teste rapide de salivă pentru depistarea COVID-19 a fost reluat după ce, vineri, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, ca nefondată, contestaţia depusă de un operator economic privind această achiziţie, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Este ultima săptămână de cursuri pentru elevi. Urmează vacanța de iarnă 2024-2025. De când se întorc elevii la școală

Începe înscrierea la BAC 2025. Probele de competențe au loc în perioada ianuarie-februarie. Calendarul complet al examenului

Ministerul Educaţiei anunță în ce condiții se pot suspenda cursurile luni din cauza alegerilor

Partenerii noștri